Buzăul va avea reprezentare la Festivalul Olimpic al Tineretului European care se va desfăşura în perioada 17-22 februarie la Braşov, însă nu în rândul concurenţilor, ci al forţelor de ordine ce vor avea misiunea asigurării bunei desfăşurări a competiţiei, pe toată durata celor cinci zile.
Astfel, în perioada respectivă, opt jandarmi montani din cadrul I.J.J. Buzău, vor fi detaşaţi la Braşov unde vor sprijini autorităţile şi organizatorii competiţiei, asigurând ordinea şi siguranţa publică în tot judeţul.
La competiţiile organizate cu această ocazie, vor participa peste 2.000 de concurenţi, iar misiunile jandarmilor buzoieni vor fi complexe. Aceştia vor asigura ordinea şi siguranţa în zonele de desfăşurare a competiţiilor, în satul olimpic şi pe pârtiile de schi. De asemenea, vor asigura protecţia sportivilor, oficialilor precum şi a altor locuri de interes legate de eveniment şi vor asigura ordinea pe timpul afluirii şi defluirii sportivilor, delegaţiilor şi staff-urilor participanţilor la manifestări. În cazul în care situaţia o va impune, cei opt jandarmi montani buzoieni vor asigura echipe de intervenţie dotate cu materiale specifice de acţiune în mediul montan, care să fie în măsură să acţioneze pentru rezolvarea unor incidente apărute. În acest scop, jandarmii sunt pregătiţi să participe la misiuni de căutare, salvare şi evacuare a turiştilor care s-au rătăcit sau au suferit accidente în zona montană, fiind în măsură să le acorde acestora şi primul ajutor.