În această dimineață, peste 1.000 de polițiști din București și județele Argeș, Ialomița, Giurgiu, Ilfov, Constanța, Buzău și Dâmbovița au efectuat 233 de percheziții ce au vizat mai mulți suspecți de furturi de combustibili din rafinării și aeroporturile Henri Coandă și Aurel Vlaicu, până la orele prânzului fiind depistate nu mai puțin de 222 de persoane suspecte a avea legătură cu aceste fapte.
Printre acestea se numără și trei buzoieni din Vernești şi Năieni, la care polițiștii au descins în urmă cu câteva ore, aceștia fiind suspectați că au achiziționat produse petroliere provenite din aceste furturi. Cei trei au fost luați de polițiști și duși pentru audieri la sediul IPJ Dâmbovița, unde se află și la această oră.
Prejudiciul total estimat depășește un milion de lei.