Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă, medicul Victor Ioniţă, nu a mai aşteptat să treacă termenul dat de conducerea Consiliului Judeţean pentru a se pune în aplicare protocoalele şi procedurile medicale la nivelul unităţii sanitare şi şi-a dat demisia, în semn de solidaritate cu şefa Secţiei de Pediatrie şi asistenta şefă, eliberate din funcţie în cazul copiilor legaţi de paturi în respectiva secţie.
Medicul Victor Ioniţă spune că a fost singurul membru, din trei, al comisiei de disciplină care a anchetat cazul, care nu a fost de acord cu decizia destituirii din funcţie a doctoriţei Carmencita Matei, propunerea lui fiind suspendarea acesteia din funcţie pentru două luni. În plus, Victor Ioniţă ar invoca în decizia sa de a părăsi postul de director medical al Spitalului Judeţean şi motive personale. “Nu am fost de acord, ca şi preşedinte al comisiei de analiză a ceea ce s-a întâmplat în spital, cu decizia finală de sancţionare a şefei de secţie, a asistentei şefe de la Pediatrie. Eu am avut o altă opinie şi consider că a fost o sancţiune prea dură pentru ceea ce s-a întâmplat. Eu consider că pot să ajut mai mult spitalul din poziţia de şef de secţie la Terapie Intensivă”, a precizat Victor Ioniţă. Demisia lui a fost aprobată la nivelul Spitalului Judeţean şi urmează ca şi conducerea Consiliului Judeţean să ia în discuţie decizia directorului medical.
Mulţumiri presei şi alt tip de contenţie
Marţi, comisia de anchetă a hotărât ca medicul şef de secţie, respectiv dr. Carmencita Matei, şi asistenta şefă din secţia de pediatrie, Mircica Găzdaru, să fie destituite din funcţiile de conducere deţinute, în timp ce asistenta medicală şi infirmiera de salon să fie sancţionate cu reducerea salariului cu 10% pe o perioadă de două luni.
“Eu am considerat că Comisia de anchetă trebuie să judece la rece lucrurile, fără niciun fel de altă influenţă sau presiune şi atunci am analizat lucrurile în profunzime, modul cum se desfăşoară activitatea în secţia de Pediatrie şi care sunt rezultatele profesionale ale şefilor de secţie, ale oamenilor din secţie şi în final care este prejudiciul de imagine ale acestor persoane care au fost luate în discuţie. După părerea mea, activitatea din secţia de Pediatrie este una prodigioasă şi foarte serioasă, desfăşurată de oameni cu mare experienţă, dovadă este faptul că nu am avut până acum probleme deosebite, deşi cazurile care se rulează acolo sunt cazuri grave, multe la limită, şi cu toate astea medicii se descurcă bine. Faptul că, la un moment dat, a fost sesizat faptul că se face contenţia copiilor, şi pentru asta trebuie să mulţumim presei, să analizăm această tehnică şi, dacă se dovedeşte că este necesară, trebuie să o facem în aşa fel încât să fie cât mai uşor acceptată şi să fie corectă efectiv. Şi atunci, din studierea legislaţiei în vigoare, am creat o procedură internă la nivelul spitalului care să detalieze foarte clar modul cum se face, situaţiile ş.a.m.d., şi de asemenea, am identificat şi nişte materiale cu care putem să facem lucrul acesta fără ca aceşti copii să sufere în vreun fel şi am găsit nişte ateluţe speciale care se pun la mâna copilului şi o imobilizează pe perioada tratamentului şi care pot să fie, dacă este cazul, legate de marginea patului, pe perioada administrării tratamentului”, a spus Ioniţă.
Propunerile sale, respinse?
El spune că, de fapt, parte din propunerile sale de adaptare a reglementărilor la posibilităţile spitalului nu ar fi fost agreate. “Eu consider că ordinul de ministru care a venit şi care reglementează în momentul de faţă intrarea aparţinătorilor în spital, dar în special în Pediatrie, şi care este un ordin imperativ, crează nişte probleme epidemiologice speciale în spital. Opinia mea a fost că noi trebuie să adaptăm acest ordin la realităţile spitalului dar, iarăşi, nici opinia asta nu a fost acceptată, în sensul că trebuie să acceptăm numărul de mame care să fie justificat şi aici mă refer la copii mici de 1-3 ani, nu mai vorbim de mamele care alăptează, şi la cei mari, numai în situaţia în care secţia poate să preia numărul mare de mame şi le poate ţine în nişte condiţii civilizate. Acum, când avem 40 de mame şi nu avem spaţiu de cazare pentru ele, vă daţi seama ce se întâmplă… Se chinuie, stau pe nişte scaune, pe lângă copii. Într-adevăr, se fac eforturi să creăm încă două saloane pentru mămici, dar acestea nu vor prelua decât 10-12 persoane, cam câte erau în secţie înainte pentru copii mici şi în situaţii care justificau prezenţa mamelor. Iar în spital, faptul că se intră aşa cum se intră, este o mare problemă. Dar, în general, eu sunt adeptul prezenţei părinţilor alături de copii, pentru că ne pot ajuta să asigurăm un climat de confort pentru copil”, a mai spus medicul Victor Ioniţă.
Dr. Victor Ioniţă a fost numit în funcţia de director medical al SJU Buzău în urmă cu şase luni, renunţând la funcţia de preşedinte al Colegiului Judeţean al Medicilor.