Mircea Baniciu: „Veneam deseori să îmi iau „merinde” de la Pietroasele şi Săhăteni. Acum m-am mai cuminţit” (video)

            Concert de povestit copiilor, sâmbătă, la Buzău. În faţa a aproape 300 de spectatori adunaţi la No Limit, Mircea Baniciu a făcut senzaţie.

Fostul vocalist de la Phoenix a impresionat prin vivacitatea şi, poate cel mai important, a dovedit că vocea nu l-a trădat, reuşind, pe parcursul unei ore şi jumătate, să ţină în priză publicul.

            Cu mai bine de 30 de minute înainte de ora la care era programat concertul (21.00), Baniciu îşi face apariţia pe uşa clubului buzoian. De îndată ce vede locaţia, se declară impresionat, spunând că nu a mai văzut aşa ceva până acum. Poartă pe cap o pălăriuţă modernă şi, deşi vine de pe drum, este foarte jovial. Fără să vreau, comportamentul artistului mă face să îl compar cu cel al unui alt mare muzician, Nicu Alifantis, cel care odată ajuns în acelaşi club, le transmitea pe un ton superior jurnaliştilor că nu dă declaraţii şi nici nu permite să fie filmat.

            Departe de atitudinea de vedetă, Mircea Baniciu face o mică probă de sunet şi rămâne în continuare cu zâmbetul pe buze, chiar şi după ce constată că este trecut de ora 21.00, iar colegii lui de scenă, Vlady Cnejevici şi Teo Boar, nu au sosit încă. Se aşează relaxat în faţa barului, comandându-şi o cafea. Pare mai degrabă un spectator care aşteaptă să înceapă concertul şi, poate de aceea, nimeni nu îl recunoaşte.

 

            Aplauze la scenă deschisă după un concert de senzaţie

 

            Este aproape ora 22.00 şi Cnejevici încă nu a sosit. În schimb, Baniciu a început să fie recunoscut de tot mai mulţi spectatori. Îşi păstrează în continuare calmul şi vorbeşte cu cei care îl salută de parcă se cunosc de o viaţă. Un grup destul de mare de copii aflaţi în grija Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului este adus să îl cunoască pe legendarul artist. La rândul său muzicianul este impresionat de tinerii instituţionalizaţi care au venit să îl asculte şi, fără nicio ezitare, acceptă încântat să se fotografieze cu ei.

            La scurt timp îşi fac apariţia şi cei doi artişti întârziaţi. Dacă au existat buzoieni care s-au enervat din pricina întârzierii de o oră, cu siguranţă prestaţia artistică a celor trei a impresionat atât de tare încât a făcut uitat orice inconvenient. Mircea Baniciu a ales să cânte la Buzău piese din mai toate etapele carierei sale, începând cu debutul său la Phoenix („Te întreb pe tine soare”), perioada de aur a legendarului grup („Mica ţiganiadă”, „Fată Verde”, „Nunta” etc), continuând cu piese din perioada carierei solo („Eşarfă în dar”, „Frunza”, „Dealul cu dor”) şi ajungând până la perioada Pasărea Colibri („Vremuri”, „Vinovaţii fără vină”) etc.

 

            „Buzăul are o tradiţie muzicală”

 

            Artistul şi-a „condimentat” concertul cu mici povestioare, autoironii, întâmplări din viaţa personală sau din timpul turneelor, cum ar fi episodul când a plecat de la un concert cu geamurile de la autocar sparte. De cealaltă parte, reacţia sălii a fost una pe măsură. Spectatori trecuţi de 40 de ani au cântat, ridicându-se la dans, retrăind probabil anii adolescenţei, dominaţi de muzica lui Baniciu. Impresionat, la rândul său, de energia transmisă din public, artistul a promis să se întoarcă cât poate de repede la Buzău, iar la final, ovaţionat în picioare, s-a întors pe scenă pentru bis.

            „Cânt la Buzău pentru a 145 de mia oară (n.r. – râde). Nici nu mai ţin minte. Primele mele spectacole în zona asta le-am avut în perioada Phoenix-ului. Nici nu cred că eraţi născuţi voi. Asta se întâmpla prin anii ’70. De regulă, turneele prin zona Moldovei începeau cu oraşul Buzău. Veneam des aici, am prieteni… Laurenţiu Cazan şi alţi mari artişti. Buzăul are o tradiţie muzicală, având mulţi muzicieni buni alături de care am cântat. Recunosc că veneam cu bucurie în Buzău, acum nişte ani de zile, pentru că acum m-am mai cuminţit, în zona Pietroasele, Săhăteni să îmi iau… <merinde>, mă refer la cunoscutele soiuri de vin pe care le cumpăram ştiind că vinul de aici era unul necontrafăcut”, a declarat Mircea Baniciu.