Apropierea, cu paşi repezi, a datei în care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îl va desemna, prin vot, pe succesorul Înalt Prea-Sfinţitului Epifanie Norocel ca păstor al Arhiepiscopiei Buzălui şi Vrancei, încinge spiritele printre printre preoţii Eparhiei, indiferent de „partida” în care se află.
Cu toţii vor cu tot dinadinsul să afle măcar cu o zi înainte numele celui care va deveni Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a cărui numire va fi cunoscută în seara zilei de joi, 28 februarie. Dorinţă firească, de altfel, atât timp cât decesul ÎPS Epifanie a luat prin surprindere pe toată lumea, răgazul până la numirea unui înlocuitor al acestuia este foarte scurt, iar fiecare dintre preoţi ar vrea să o ia măcar cu o zi înaintea celorlalţi pentru a găsi o cale de a se pune bine cu noul Ierarh.
De aceea, ipotezele de lucru ale acestor zile au transforat clerul Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei într-o uriaşă „casă de pariuri”, orice fel de zvon, coincidenţă ori vorbă a Patriarhului fiind răstălmăcite în fel şi chip, doar-doar s-ar putea deduce numele succesorului Înalt Prea-Sfinţitului Epifanie.
Reamintim că Sinodul Mitropolitan al Munteniei şi Dobrogei i-a desemnat, prin vot secret, pe Prea-Sfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop Vicar Patriarhal şi secretar al Cancelariei Sfântului Sinod, şi pe Prea-Sfinţitul Ambrozie Sinaitul, Episcopul Giurgiului, ca „finalişti” pentru votul de joi din Sfântul Sinod. Ultimul a fost, pentru mulţi, o surpriză, dat fiind că mai bine cotat la „bursa zvonurilor” era Prea-Sfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Chiar şi votul din Sinodul Mitropolitan al Munteniei şi Dobrogei este un motiv de speculaţii; întrucât diferenţa de scor între cei doi a fost de doar un vot (patru la trei în favoarea PS Ciprian Câmpineanul), calculele şi bănuielile tuturor indicând că votul Prea-Fericitului Daniel s-ar fi dus către secretarul Cancelariei Sfântului Sinod.
O stranie coincidenţă, demnă de semnalat la rândul ei – pentru că, aşa cum susţin apropiaţii Patriarhului, PF Daniel nu lasă nimic la voia întâmplării – este faptul că întronizarea efectivă a noului Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei va avea loc în data de 10 martie, zi în care Sinaxarul arată că sunt trecuţi spre pomenire „Sfântul Mucenic Condrat, cel din Corint, şi a celor împreună cu dânsul: Ciprian, Dionisie, Pavel, Anecton şi Crescent”. Cei care pun bază în această teză susţin, nici mai mult, nici mai puţin, că decizia Prea-Fericitului Patriarh Daniel cu privire la Prea-Sfinţitul Ciprian Câmpineanul ar fi fost luată încă din start, chiar din momentul în care a decis data întronizării.