Se plâng că nu au bani suficienţi, iar când îi primesc habar nu au să-i folosească

     Direcţia de Sănătate Publică Buzău a constatat că nu toţi coordonatorii programelor de sănătate cunosc şi urmăresc execuţia sumelor alocate prin contract

Anomalia sesizată de ani buni în spitalele buzoiene este oficializată, în sfârşit, de Direcţia de Sănătate Publică în raportul controlului cerut de Prefectură în unităţile sanitare cu paturi. Pacienţii Spitalului Judeţean de Urgenţă şi cei ai spitalului din Nehoiu trebuie să-şi cumpere o parte din medicamente, pentru că doar unele doctorii prescrise de către medicul curant în foaie sunt asigurate de către spital.

Managerii de spitale se plâng că nu au bani suficienţi, în timp ce, paradoxal sau nu, problema este în ograda proprie. Corpul de control al DSP a descoperit că utilizarea sumelor alocate pe programele de sănătate nu este urmărită eficient chiar de cei care le gestionează. Spre exemplu, în cadrul  programelor naţionale de sănătate, Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău a fost finanţat anul trecut cu suma de 83.500 lei. În utilizarea fondurilor alocate pentru finanţarea programelor naţionale de sănătate au fost respectate prevederile contractuale privind destinaţia acestora. Au fost achiziţionate medicamente, materiale sani­tare, reactivi, conform acţiunilor specifice programelor de sănătate, în baza referatelor de necesitate întocmite de către coordonatorii de program, cu respectarea prevederilor le­gale privind achiziţiile publice. În urma verificărilor efectuate de corpul de control al DSP,

„s-a constatat că nu toţi coordonatorii de programe cunosc şi urmăresc execuţia sumelor alocate prin contract, în baza bugetului alocat de Ministerul Sănătăţii cu această destinaţie, fapt ce a condus la o execuţie de 90% din  bugetul alocat, 10% rămânând necheltuit, în condiţiile în care se consideră că bugetul este subdimensionat în raport cu necesarul resurselor financiare pentru îndeplinirea indicatorilor fizici specifici”.

 

Folinat de calciu şi folcasin pe stoc, aproape de expirare

 

De cealaltă parte, reprezen­tanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Buzău au constatat şi ei disfuncţionalităţi la nivelul unor unităţi spitaliceşti în ceea ce priveşte calitatea serviciilor medicale din punct de vedere al  asigurării  tuturor medicamentelor din schema de tratament recomandată de către medicul curant pe perioada internării. „Există deficienţe de completare la nivelul unor unităţi spitaliceşti (o parte din secţii/compartimente) a unor documente de evidenţă primară a activităţii medicale spitaliceşti: foile de observaţie clinică generală şi foile de spitalizare de zi, condici de medicamente, formulare obligatorii specifice. De asemenea, există deficienţe la nivelul unor unităţi spitaliceşti în ceea ce priveşte finalitatea actului medical prin eliberarea Scrisorii medicale la externare şi a prescripţiilor medicale compensate sau gratuite. În plus, pe programele sau subprogramele de sănătate există stocuri pe câteva produse cu perioadă de valabilitate mică şi foarte mică, existând riscul de a nu fi consumate până la expirarea termenului de valabilitate. Este vorba despre folinat de calciu comprimate şi folcasin (R) soluţie injectabilă.

Nu sunt singurele deficienţe constatate de corpul de control. La Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, pe lângă faptul că un procent redus din medicamentele prescrise de către medicul curant în foaie sunt asigurate de către spital, parte fiind procurate de către pacienţi, o mare parte din cantitatea de medicamente este ridicată din farmacia spitalului pe aparatul de urgenţă al secţiei, în multe situaţii depăşindu-se din punct de vedere cantitativ, baremul stabilit pentru secţia respectivă. La fel se întâmplă  şi cu soluţiile perfuzabile care sunt ridicate din farmacia spitalului în cantitate care depăşeşte baremul secţiei. În plus, descărcarea pe pacient a medicamentelor din aparatul de urgenţă al secţiei se face pe documente (caiete – registre) sau direct în soft-ul spitalului (soluţiile perfuzabile), constatându-se situaţii în care nu există concordanţă între prescrierea din foaie şi descărcarea de medicamente din aparatul de urgenţă al secţiei, din punct de vedere al numărului de medicamente. „Această procedură de ridicare a medicamentelor /soluţiilor perfuzabile din farmacia spitalului şi descărcarea pe pacient reprezintă un risc pentru neasigurarea calităţii serviciilor medicale din punct de vedere al administrării tuturor medicamentelor, conform schemei de tratament recomandată de către medicul curant în foaie”, se spune în raportul înaintat Prefecturii.