Astăzi, ora 15.00: Gloria Buzău – Unirea Târlungeni
Fotbaliştii Gloriei Buzău vor disputa astăzi ultimul joc de pregătire înaintea debutului oficial în partea a doua a sezonului competiţional.
Jucătorii antrenaţi de Marian Roşu vor întâlni de la ora 15.00, pe teren propriu, formaţia Unirea Târlungeni, liderul din C6. După o evoluţie cu rezultate deloc bune în perioada de iarnă, Marian Roşu, tehnicianul grupării din Crâng are mari aşteptări de la partida de astăzi: „Sper să obţinem un rezultat bun pentru a aborda returul stagiunii aşa cum se cuvine. Nu am avut rezultate bune în meciurile din această iarnă, dar asta nu înseamnă că evoluţia noastră a fost pe măsura acestora. Am mai spus-o: nu mă interesează rezultatele din amicale. Este de înţeles, pentru că în jocurile acestea fără miză, obiectivul oricărui antrenor este să îi vadă pe toţi jucătorii pe care îi are la dispoziţie şi să găsească un prim 11 potrivit pentru campionat”.
„Demo” Gloria
Tehnicianul buzoian a precizat faptul că, în cadrul întâlnirii cu Unirea Târlungeni, va folosi cel mai bun 11 pe care îl are la dispoziţie în momentul de faţă, cel mai probabil aceeaşi garnitură cu care va aborda şi primul meci oficial din acest an: „Ne apropiem cu paşi repezi de reînceperea campionatului şi vreau să văd cum stăm din toate punctele de vedere asupra primului 11 de jucători care va lua startul încă din primul minut, în primul joc oficial. Nu afirm faptul că cei 11 care vor intra în teren încă de la început în meciul cu Unirea Târlungeni vor fi şi cei care încep prima rundă, dar în mare ne bazăm pe acelaşi lot de jucători”. Bilanţul buzoienilor în meciurile de verificare din acest an este negativ. Gloria Buzău a disputat 9 partide, din care una a încheiat-o la egalitate, în timp ce doar două au fost câştigate.