Liberalul râmnicean Ionuţ Iuga, confirmat secretar de stat la Mediu

Avocatul râmnicean Ionuţ Iuga a fost confirmat în func­ţia de secretar de stat la Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, conform unei decizi publicate în Monitorul Oficial.

Ionuţ Iuga a fost ales, la alegerile din 10 iunie 2012, consilier municipal la Râmnicu Sărat, candidând din partea PNL. |n vârstă de 33 de ani, el este avocat din anul 2005, fiind absolvent al Facultăţii de Drept a Universităţii „Al. Ioan Cuza”, din Iaşi. El a absolvit cursurile postuniversitare „Guvernare modernă şi dezvoltare locală” în cadrul Academiei de Studii Econo­mice Bucuresti în anul 2009, iar în anul 2010 a finalizat Cursul de Formare Mediator.