Cezar Preda: „Şi PDL aşteaptă numirile la Parchetul General şi DNA, cred că le vom avea într-o lună”

Partidul Democrat Libe­ral aşteaptă numirea cât mai rapidă a procurorului general al României şi a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, estimând că, în cel mult o lună şi jumătate, aceste desemnări pe funcţii se vor produce, a declarat, pentru Agerpres, prim-vicepreşedintele PDL, deputatul Cezar Preda.

„Şi noi aşteptăm aceste numiri, iar preşedintele Româ­niei a cerut, cu prioritate, să se facă această selecţie. Aşteptăm şi cred că procedurile sunt acce­lerate. În perioada imediat următoare, eu cred că în maximum o lună, o lună şi jumătate, vom avea şi procuror general şi procuror-şef la DNA”, a afirmat prim-vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal, solicitat să comenteze punctul de vedere exprimat de Consi­liul Uniunii Europene pe numirile la Parchetul General şi Direcţia Naţională Anticorupţie.

În concluziile adoptate luni de Consiliul Afaceri Generale privind Mecanismul de Coope­rare şi Verificare se menţio­nează că, din partea Consiliu­lui Uniunii Europene se aşteaptă numirea cât mai rapidă a unor noi conduceri la Parchetul Ge­neral şi la Direcţia Naţională Anticorupţie, în urma unui proces deschis şi transparent, iar cei numiţi vor trebui să demonstreze independenţa, integritatea şi profesionalismul necesar pentru a se bucura de încredere publică şi a avea rezultate eficiente.