„Sperăm ca după 20 martie să-i chemăm la muncă şi pe angajaţii care sunt în 75%”, spune liderul sindical Gheorghe Botica
Intrată de curând sub patronajul unei alte societăţi după ce a fost vândută de grupul Mechel, firma buzoiană Ductil Steel SA şi-a cerut intrarea în insolvenţă.
Dosarul pentru această procedură a fost deja depus la Tribunalul Buzău, fiind aşteptată aprobarea lui.
„Ductil Steel a cerut intrarea în insolvenţă, iar astăzi (n.r. ieri) vom vedea dacă această solicitare va fi aprobată. Activitatea se desfăşoară în continuare, în condiţii normale, în prezent, societatea funcţionează la o capacitate de 50 la sută. Sperăm ca după data de 20 martie să funcţionăm la 80-90 la sută, să vină la lucru şi angajaţii laminorului şi a secţiei de plase sudate, care sunt în 75 la sută. La aceste două secţii se lucrează acum la aproape 30 la sută din capacitate, dar sperăm că spre finalul lunii vom creşte producţia”, ne-a declarat Gheorghe Botica, liderul de sindicat al Ductil Steel Buzău.
Luna trecută, grupul rus Mechel, care deţinea în ţara noastră combinatele Ductil Steel SA, Mechel Câmpia Turzii, Mechel Târgovişte şi Laminorul Brăila a decis vânzarea acestora, pentru suma simbolică de doar 50 de euro, societăţii Invest Nikarom Bucureşti.
La scurt timp după ce a fost anunţată vânzarea companiilor, Mechel Târgovişte a cerut intrarea în insolvenţă. Combinatul de Oţeluri Speciale Târgovişte, cu peste 10.000 de salariaţi în 1990 şi aproximativ 2.000 de angajaţi în prezent, a fost preluat în 2002 de firma Conares Trading, înregistrată în Elveţia, care a devenit ulterior parte a grupului metalurgic rus Mechel. Noul acţionar declara că Mechel Târgovişte a demarat un amplu proces de reorganizare şi restructurare, având intenţia ca într-o perioadă cât se poate de scurtă să repornească producţia. Ductil Steel este astfel cea de-a doua firmă din grup care îşi solicită insolvenţa, după combinatul din Târgovişte.
Alte trei firme i-au cerut insolvenţa în 2012
La începutul lunii mai a anului trecut, compania timişoreană Constructim SA a depus un dosar de solicitare a insolvenţei la Tribunalul Buzău pentru SC Ductil Steel SA. Întrucât lucrările executate şi recepţionate de beneficiarul buzoian în urmă cu un an nu au fost achitate, Constructim avea de recuperat de la compania buzoiană 2.500.000 lei.
Cu datorii şi la bugetul de stat şi faţă de mai multe firme pentru nerespectarea contractelor, alte două societăţi au cerut insolvenţa Ductil Steel. SC Aqua Libre SRL din Bucureşti, care
execută servicii de construcţie, întreţinere şi reparaţii cu ajutorul alpinismului utilitar, trebuia să recupereze contravaloarea unor lucrări, iar SC Baustern SRL a cerut insolvenţa Ductil Steel, tot din cauza datoriilor, însă pe parcurs a renunţat la acţiunea formulată în instanţă.
Problemele financiare de la Ductil Steel datează de mai multă vreme. În iunie, 135 de buzoieni angajaţi la societatea buzoiană au fost daţi afară, iar la 30 iunie 2012, datoriile companiei către bugetul de stat se cifrau la peste 100 de milioane de lei.
Ductil Steel Buzău a fost preluată de Mechel în anul 2007, înainte de declanşarea crizei financiare mondiale, pentru suma de 142 de milioane de dolari, la pachet cu un punct de lucru important, respectiv oţelăria de la Oţelu Roşu. În acest fel, ruşii au ajuns pe locul doi în topul celor mai mari producători de oţel din ţară, după Arcelor Mittal. După achiziţionare, Ductil Steel a înregistrat un profit de 13,2 milioane de lei şi număra 1.140 de angajaţi. În 2008, profitul net a crescut la 66 de milioane de lei, la fel şi numărul angajaţilor, la 1.154. Începând cu anul 2009 însă, Ductil Steel începe să raporteze pierderi de 63,1 la sută şi diminuări ale numărului de angajaţi. Un an mai târziu, pierderile se majorează la 92,9 milioane de lei, însă numărul salariaţilor ajunge la 1.362. Ductil Steel SA a încheiat anul 2011 cu pierderi nete destul de mari, 141,6 milioane de lei, crescându-şi în schimb numărul de salariaţi, la 1.507 persoane. La Buzău şi Oţelu Roşu, în doar cinci ani, pierderea estimată ajunge undeva la 400 milioane de lei.
La finalul lunii trecute, noul proprietar al combinatelor, Invest Nikarom, îi promitea ministrului Varujan Vosganian că va relua, din producţia la unităţile din Buzău şi Târgovişte în luna martie, aceste două combinate reprezentând 80 la sută din totalul capacităţilor de producţie. Ba mai mult, noul acţionar asigura că are în vedere atragerea de investiţii pentru aceste combinate, nicidecum disponibilizări sau o nouă vânzare. În schimb, Ductil Steel este a doua societate dintre cele cumpărate care îşi solicită insolvenţa.
Ce reprezintă insolvenţa?
Insolvenţa înseamnă acea stare a patrimoniului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti pentru plata datoriilor exigibile. Insolvenţa este prezumată a fi vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori şi este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei. Prin urmare, o societate care intră în insolvenţă nu mai dispune de lichidităţi pentru a-şi plăti datoriile.
Contrar percepţiei generale, care validează insolvenţa ca stare falimentară, trebuie spus faptul că intrarea unei companii în insolvenţă nu îi garantează finalul falimentar, ci reprezintă o etapă de reorganizare şi reevaluare a principalelor activităţi tocmai pentru a se încerca păstrarea pe linia de plutire. Specialiştii susţin că deschiderea unui dosar de insolvenţă reprezintă un pas important în analiza situaţiei debitorului, fiind posibilă redresarea doar dacă sunt aplicate cu stricteţe toate măsurile de siguranţă.
Beneficiile intrării sub protecţia legii insolvenţei sunt direct legate de acţiunile legale întreprinse, adică se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau de executare silită, furnizorii de servicii (electricitate, apă, gaz) nu au voie să sisteze alimentarea pe timpul perioadei de reorganizare, se stopează curgerea dobânzilor, majorările de întârziere sau penalităţile pentru creanţele negarantate, până şi acţiunile înaintate de lichidator sau de administratorul judiciar sunt scutite de taxă de timbru.
Unul din dezavantajele acestei stări îl reprezintă faptul că respectiva companie va fi nevoită să treacă printr-un proces de anchetă şi evaluare instrumentat de către un administrator judiciar, care va monitoriza toate documentele şi activităţile din cadrul companiei. Un alt dezavantaj îl constituie şi pierderea credibilităţii în faţă instituţiilor bancare, care nu vor acorda credite prea uşor, fiind necesare mai multe teste pentru a dovedi capacitatea firmei de a face faţă unui credit. Graniţa fină dintre insolvenţă şi faliment este stabilită de către evaluările administratorului judiciar, rezolvarea litigiilor şi costurile ridicate ale acestora temperând optimismul firmelor în ceea ce priveşte redresarea financiară.