Noutăţi legate de clasa pregătitoare, odată cu noile proiecte lansate în dezbatere publică. Înscrierile vor avea loc în două etape, propune ministerul. Prima etapa este programată în perioada 2-22 aprilie (de luni până vineri, între orele 8.00 şi 20.00 şi sâmbătă, între orele 8.00 şi 13.00), iar a doua, între 8 şi 17 mai.
La rândul lor, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean vorbesc despre o serie de măsuri pe plan local care să garanteze o perioadă de înscrieri fără nicio problemă. Totodată, joi, şeful IŞJ Buzău, Dumitru Ene, va discuta proiectul de lege cu directorii de şcoli din Buzău.
Telverde şi Porţi Deschise
„Începând cu data de 1 aprilie, la Buzău va funcţiona un serviciu telverde destinat părinţilor, care pot afla toate detaliile privind înscrierea copiilor în cadrul grupei pregătitoare. Ne dorim să avem o bună comunicare, astfel încât să eliminăm orice dificultăţi, pentru a începe anul şcolar fără probleme”, a declarat şeful IŞJ Buzău, Dumitru Ene.
O altă măsură adoptată la Buzău este stabilirea unei perioade a Porţilor Deschise, în care părinţii pot vizita clasele, se pot întâlni cu dascălii, directorii şcolilor şi chiar cu alţi părinţi care au deja copii la clasele pregătitoare. Această perioadă va avea loc între 30 martie şi 7 aprilie.
„Nu se vor configura circumscripţiile la Buzău”
Dincolo de toate măsurile preventive, buzoienii se tem că nu vor găsi locuri în şcolile de care sunt interesaţi şi asta pentru că nu au domiciliul în circumscripţia respectivei unităţi de învăţământ, aşa cum prevede legea. Cele mai căutate sunt: Şcoala 11, Liceul Pedagogic, Şcoala 1 şi Şcoala 15. „Există şi posibilitatea reconfigurării circumscripţiei în cazul în care capacitatea unei şcoli este depăşită. Eu cred că la noi nu este cazul. Vor fi două etape de înscriere şi, potrivit datelor de recensământ pe care ne bazăm, locurile vor fi suficiente”, mai spune Dumitru Ene.
Datele IŞJ arată că la Buzău vor exista 261 de clase pregătitoare pentru 4.858 de copii.
La etapa a doua de înscrieri participă doar copiii care nu au fost cuprinşi într-o unitate de învăţământ, după prima etapă. Potrivit proiectului privind calendarul înscrierilor, dacă, după prima etapă, copiii nu sunt cuprinşi în nicio unitate de învăţământ, părinţii vor completa o nouă cerere de înscriere, repartizarea urmând să se facă pe locurile rămase disponibile după prima etapă.
Care sunt criteriile de departajare?
În situaţia în care, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere de la părinţi al căror domiciliu se află în afara circumscripţiei şcolare este mai mare decât numărul de locuri libere, vor fi aplicate criterii de departajare. La departajare, primele vor fi aplicate criteriile generale: copilul are un anumit tip de handicap; este orfan de unul sau de ambii părinţi; provine de la casa de copii/centru de plasament/plasament familial; are un frate sau o soră înmatriculat/înmatriculată în unitatea de învăţământ dorită.
Cine merge la clasa 0 şi cine poate beneficia de excepţie?
În clasa pregătitoare se vor putea înscrie, pentru anul şcolar 2013-2014, copiii care împlinesc 6 ani până la 31 august 2013, inclusiv, dar şi, la solicitarea părinţilor, cei care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2013, inclusiv.
„Ca o excepţie care se va aplica doar anul acesta, trebuie ştiut că acei copii care au împlinit deja 7 ani pot fi înscrişi, la cerere, în clasa I, chiar dacă nu au parcurs, anterior, clasa pregătitoare”, mai declară inspectorul general al IŞJ Buzău.