Vasile Blaga, la Buzău: „Dreapta românească este reprezentată de români care nu vor nimic gratis de la acest stat, dar vor ca statul să-i respecte”

Preşedintele Partidului Democrat Liberal, Vasile Blaga, şi-a susţinut, luni după-amiază, începând cu ora 18,00, la Sala Mare a Consiliului Judeţean Buzău, moţiunea „România dreaptă – PDL dincolo de lozinci”, în baza căreia candidează pentru un nou mandat la conducerea acestei formaţiuni politice.

Liderul naţional democrat-liberal a venit printre pedeliştii buzoieni, din partea cărora se bucură de susţinere pentru a fi reales în fruntea PDL, cu numai cinci zile înaintea Convenţiei Naţionale a Partidului Democrat Liberal, care va avea loc sâmbătă, 23 martie, la Romexpo, şi la care vor participa 5.000  de delegaţi.

Liderul naţional demo­crat-liberal a venit la Buzău însoţit de secretarul general Gheorghe Flutur, de vicepreşedinţii Raluca Turcan, Andreea Paul-Vass şi Radu F. Alexandru. Alături de ei, au fost prezenţi senatorul de diaspora Viorel Badea, deputatul de Dâmboviţa Iulian Vladu şi ­de­putatul de Prahova  Gheorghe Ionescu. Ei a fost întâmpinaţi de preşedintele PDL Buzău şi prim-vicepreşedinte al PDL, deputatul Cezar Preda, care a condus delegaţia în Sala Mare a Consiliului Judeţean, în care au fost prezenţi aproximativ 400 de membri.

    

Cezar Preda: „PDL să fie al celor care îl iubesc, nu al celor care vin şi pleacă”

    

Întâlnirea de luni a fost deschisă de preşedintele organizaţiei judeţene, deputatul Cezar Preda, care şi-a declarat susţinerea faţă de moţiunea preşedintelui Vasile Blaga:  „Sunt un om consecvent cu ceea ce am crezut şi cred că trebuie să fie Partidul Demo­crat Liberal. Am mers cu domnul preşedinte Vasile Blaga în echipă şi în 2011, când am crezut că putem da un nou drum Partidului Democrat Liberal. Acum există, în ceea ce cred eu că trebuie să fie partidul nostru, o oarecare dezbatere. Dar, noi trebuie să ne alegem preşedinţii pe perioade lungi, nu scurte. Domnul Petre Roman, cel care a fondat, alături de Vasile Blaga şi de alţi colegi de-ai noştri, Partidul Democrat, a avut o perioadă lungă de conducere. Domnul preşedinte Traian Băsescu a avut, de asemenea, o perioadă lungă şi a reuşit să consolideze partidul. Şi domnul Emil Boc a avut o perioadă foarte lungă. De ce trebuie să ne schimbăm preşedinţii în fiecare an? Pe această logică, daţi-mi voie să vă spun că ar însemna că în luna iunie 2014 să intrăm iar în alegeri interne, că avem europarlamentarele. Şi dacă nu ne săturăm de alegeri (interne, n.r), înseamnă că în decembrie 2014 intrăm iarăşi în alegeri. Eu cred în stabilitatea unei conduceri şi ceea ce este la nivel naţional regăsim în fiecare dintre organizaţiile noastre. Şi noi, aici, la Buzău, avem nevoie de o construcţie puternică, avem nevoie să ne refacem rănile grele pe care le-am primit în decembrie. În iunie 2012, această organizaţie a făcut ceea ce puţini au crezut că poate face: a muncit şi a luat 24 la sută, curat pe Partidul Democrat Liberal, într-o zonă în care USL este absolut autoritară. Ne-am făcut datoria, aşa că ceea ce s-a întâmplat în decembrie 2012, pe o analiză corectă, ne arată ce n-am făcut noi bine, ce n-au făcut cei de la Bucureşti bine, şi ce avem de făcut în continuare. Sunt convins că, după această convenţie, ne vom reinventa, în aşa fel încât să ne alegem o conducere aşa cum trebuie, de jos în sus (…) Am văzut, domnule preşedinte, că s-au scos cuţitele în Partidul Democrat Liberal. Eu am fost cu dumneavoastră în turneul de susţinere a moţiunii în vreo zece organizaţii. Nu am văzut niciodată o prezentare mai corectă, mai obiectivă, fără ­atacuri la persoană şi care să aibă o totală înţelegere faţă de contracandidaţi. Nimănui nu

i-a permis să derapeze de la ceea ce înseamnă o luptă internă. Ce am primit în schimb, vedem pe toate televiziunile. Dar eu sper că sâmbătă, pe 23 martie, mintea luminată a fiecărui membru de partid să găsească calea ca acest partid să fie al nostru, al românilor şi al celor care iubesc PDL, şi nu al celor care vin şi pleacă. Al celor care cred că aici este partidul cucilor, adică vin, îşi pun ouăle într-un cuib care nu este al lor şi apoi pleacă, dacă s-au făcut mari. Cam aceasta am observant noi că se întâmplă în acest partid”.

 

Discutăm cât vrem până luăm decizia, dar apoi, disciplină! Cui nu-i place, să plece!”

 

Liderul naţional al Partidului Democrat Liberal a promis, la rândul său, unitate în interiorul partidului, dar a atras atenţia asupra disciplinei obligatorii într-o formaţiune politică: „Am un angajament faţă de dumneavoastră: un Partid Democrat Liberal unit. Nu mai suntem la guvernare, nu mai avem răspunderea guvernării, nu mai avem de împărţit funcţii, aşa că avem tot timpul de pe lume să ne reconstruim, să ne ranforsăm partidul, să ne reorganizăm. Vom şti să o facem, cum am făcut-o în 2001, 2002, 2003, 2004, dar pentru asta va trebui să fim uniţi unul lângă altul, va trebui să  revigorăm partidul, să ne reunim în jurul valorilor care ne-au adunat atunci când am câştigat atâtea bătălii. Iar eu am fost şi sunt un om care nu dezbină şi dacă veţi fi lângă mine, voi demonstra că voi fi preşedinte al unui Partid Democrat Liberal unit, în care au loc şi cei de 20 de ani, şi cei de 30 de ani, şi de 40, şi de 60, şi de 100, dacă-i ţine Dumnezeu lângă noi!  (…) Nu doresc să intrăm la guvernare pe uşa din dos, ci doar câştigând alegerile. Nu vrem să fim a cincea roată la căruţă. Eu nu spun că vreau să guvernez cu ăia sau cu ceilalţi. Dimpotrivă, să-i ţină Dumnezeu uniţi, să plătească pentru fiecare minciună cu care au câştigat alegerile! (…) Vom fi un partid al soluţiilor, numai că, după ce am adoptat prin votul nostru soluţiile, ele sunt obligatorii pentru fiecare membru de partid, nu mai este permis nimănui să le discute, ci să le aplice şi să le explice popu­laţiei. Nu este permis să-ţi faci platformă politică lovind în partidul tău. Discutăm cât vrem până luăm decizia, dar apoi, disciplină! Cui nu-i place, să plece, altfel nu ne facem sănătoşi (…) Nu sunt de acord nici cu aceia dintre noi care spun că nu există dreaptă românească. Şi le spun: ba există dreaptă românească, dar ea nu este reprezentată în primul rând de un grup de inte­lectuali, care discută savant. Nu, dreaptă românească există şi la Buzău, şi la Gorj, şi peste tot, şi este reprezentată de milioanele de români care-şi câştigă pâinea cinstit, de români care creează locuri de muncă pentru alţi români, de români care plătesc taxele şi impozitele în acest stat, de români care nu vor nimic gratis de la acest stat, dar vor ca statul să-i respecte, prin impozite mai mici, ori prin cotă unică de impozitare. Pentru oamenii aceştia nu am făcut aproape nimic în ultimii patru ani. Cum ne-au răspuns? Nu au venit la vot pe 9 decembrie. Îi vom avea alături când vor simţi că suntem braţul politic al clasei de mijloc în România”.