Peste 400.000 euro pentru ecologizarea comunei Verneşti

În cadrul campaniei proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi”, în comuna buzoiană a fost organizat un seminar pentru informarea populaţiei cu privire la poluare şi obiectivele realizate pentru combaterea ei

Ministerul Mediului şi Schim­bărilor Climatice a organizat ieri, în comuna Verneşti, un seminar de educaţie ecologică, eveniment derulat în cadrul campaniei de sensibilizare şi conştientizare a proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi”. Obiectivul principal al acestui eveniment a fost acela de a informa oamenii despre problemele de sănătate din mediul rural gene­rate de poluarea din surse agricole şi menajere, cu accent puter­nic pe calitatea apei, sanitaţie, comportament igienic şi facilităţi sanitare, practici agricole prietenoase cu mediul.

Prin aceste acţiuni se doreşte îmbunătăţirea practicilor şi comportamentelor individuale, de familie şi institu­ţionale în zonele rurale din ţara noastră, în special în comunele desemnate ca zone vulnerabile la poluarea cu nitraţi, în ceea ce priveşte sanitaţia, igiena şi managementul gunoiului de grajd.

Comuna Verneşti, alături de o altă comună buzoiană, Balta Albă, face parte din totalul celor 69 de localităţi unde este implementat proiectul. În luna noiembrie a anului trecut şi la Balta Albă a avut loc un eveniment dedicat reducerii poluării cu nutrienţi a surselor de apă, derulat în cadrul campaniei. Astfel, până în prezent, în cadrul acestei campanii, în judeţul Buzău au fost implementate proiecte pentru protejarea mediului. În comuna Balta Albă a fost implementat proiectul „Platforme de depozitare şi gospodărire a gunoiului de grajd şi a deşeurilor menajere”, în ­valoare de 924.618 de euro. În comuna Verneşti, în cadrul aceleiaşi campanii, a fost implementat un proiect în valoare de 6.338 de euro pentru plantarea de perdele forestiere de protecţie, proiectul fiind finalizat parţial. Tot la Verneşti a mai fost implementat un proiect, „Platforme de depozitare şi gospodărire a gunoiului de grajd şi a deşeurilor menajere”, în ­valoare de 390.416 de euro la care se adaugă încă 9.700 de euro pentru europubele.

Proiectul este finanţat de un Împrumut de Investiţii Specific (SIL) în sumă de 50 milioane de euro, completat de un grant GEF de 5,5 milioane de dolari, la care se adaugă fonduri locale de cofinanţare. Perioada de implementare a proiectului este de cinci ani, şi anume 2008-2013.

Preocuparea pentru păstra­rea surselor de apă este o prioritate în contextul în care peste 1.900 de localităţi din România sunt vulnerabile la poluarea cu nitraţi. Nitraţii sunt periculoşi pentru că apa infestată, odată consumată, scade rezistenţa ge­nerală a organismului, iar sugarii şi copiii pot chiar să moară.

Proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi” are ca scop reducerea poluării apei şi solului cu nutrienţi prin investiţii pentru depozitarea gunoiului de grajd şi informarea publicului pentru păstrarea surselor de apă curate. Investiţiile se derulează în 69 de localităţi din zone vulnerabile la poluarea cu nutrienţi. Campania de promovare a Proiectului urmăreşte conştientizarea oamenilor la riscul poluării cu nitraţi şi responsabilizarea acestora pentru depozitarea deşeurilor animale. Potrivit normelor în vigoare, din cauza potenţialului nociv pe care îl reprezintă, nitraţii au fost incluşi în categoria substanţelor toxice din apa potabilă. Limita sanitară maximă admisă pentru nitraţi în apa potabilă este de 50 mg/litru, la fel ca în Uniunea Europeană.