Între timp, APIA Buzău ar putea scăpa de procesul cu Camera de Conturi, care i-a impus în 2011 să reverifice dosarele de subvenţii
Procesul intentat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură Buzău Camerei judeţene de Conturi după ce controlorii au decis acum doi ani că APIA trebuie să verifice dosarele de suvenţii pe mai mulţi ani în care s-au găsit nereguli, deşi Agenţia nu avea competenţă să stabilească veridicitatea declaraţiilor solicitanţilor de subvenţii, ar putea lua sfârşit. Vineri, la Tribunalul Buzău, APIA are termen în acest proces, după ce dosarul a fost retrimis, spre rejudecare pe fond, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Situaţia este similară şi în alte judeţe din ţară.
Între timp, în urma reanalizării dosarelor de către funcţionarii Agenţiei de Plăţi pe baza informaţiilor primite de la Fisc, din 1.249 de debitori, 500 au ajuns în atenţia Parchetului, potrivit directorului APIA Buzău, Claudia Stelea. Alte dosare au fost preluate de Poliţie, care a efectuat cercetări pentru fals în declaraţii, multe dintre ele fiind soluţionate cu neînceperea urmăririi penale, mulţi fermieri care au declarat eronat lipsa datoriilor la bugetul local şi cel de stat în momentul solicitării subvenţiei scăpând doar cu amenzi administrative.
Doi ani de plimbări prin instanţe
Toate centrele judeţene de la APIA unde s-au descoperit nereguli au atacat cu contestaţii la Curtea de Conturi a României sau în instanţă concluziile rapoartelor de audit, motivând că nu era competenţa lor procedurală să verifice situaţia fiscală a fermierilor, Legea la acel moment precizând foarte clar că este suficientă declaraţia pe propria răspundere cum că nu figurează cu datorii. Cu alte cuvinte, funcţionarii APIA nu aveau competenţa să verifice dacă fermierii aveau sau nu datorii la bugetul de stat sau cel local.
Cutia Pandorei privind falsurile în declaraţii a fost deschisă de Camera de Conturi Buzău la Centrul judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură în timpul auditului de performanţă pe anul 2011. Verificările ulterioare au scos la iveală că 2.000 de crescători de animale au declarat eronat lipsa datoriilor la bugetul local şi cel de stat în momentul solicitării subvenţiei. În cîteva cazuri însă, verificările au fost preluate de organele de cercetare penală. Iniţial, zece fermieri din judeţ care au beneficiat de subvenţii în anul 2008 pentru speciile bovine, ovine şi caprine au fost cercetaţi de ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău, cu privire la modul în care aceştia au încasat ajutoarele de stat.
Şi cercetaţi, şi cu banii luaţi
În paralel, centrul judeţean APIA Buzău a demarat procedurile de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin raportul de audit al Camerei de Conturi în urma controlului desfăşurat anul trecut privind plăţile naţionale directe complementare în sectorul zootehnic. Reprezentanţii instituţiei de control au apreciat atunci că 88 de beneficiari din 188 de dosare controlate au declaraţii „mincinoase“. Aşa că reprezentanţii APIA au luat la verificat toţi cei aproape 9.000 de crescători de animale care au încasat subvenţii în anul 2008. Aşa a reieşit că 2.000 de fermieri aveau la dosare declaraţii care nu corespundeau cu realitatea şi anume inexistenţa datoriilor la bugetul local şi cel de stat la momentul solicitării banilor. Neregulile au ieşit la iveală din situaţiile transmise de Direcţia Finanţelor Publice şi primăriile din judeţ.
Aceştia au avut la dispoziţie două posibilităţi: ori să dovedească că nu aveau datorii la stat la momentul supus reverificărilor de către Camera de Conturi, ori să returneze sumele încasate, însă nu doar pentru 2008, ci şi pentru următorii 3 ani.
Multe miliarde de lei în joc
Pentru cei care nu vor putea face dovada inexistenţei datoriilor la data solicitată s-au întocmit dosare ale debitorului care au fost comunicate organele competente de continuare a verificărilor atât în ceea ce priveşte falsul declarat, cât şi procedurile administrative de recuperare a prejudiciilor. Sumele ce ar trebui restituite de cei prinşi pe picior greşit pornesc de la 5.000 de lei şi depăşesc chiar 100.000 de lei pentru fiecare campanie. „Sumele care se constituie ca şi prejudiciu calculat în toţi cei 4 ani la care facem referire pornesc de la 5.000 de lei, până la sume de ordinul zecilor de mii de lei, având în vedere că la exploataţia pentru bovine sprijinul a fost acordat pentru minim 3 capete la un cuantum de 410 lei per cap, iar în cazul exploataţiilor de ovine şi caprine minim 50 de ovine,
respectiv minim 25 de caprine cu un cuantum de 40 de lei per cap. Din acest motiv, de la exploataţiile minime până la exploataţiile de 100 de capete, în cazul ovinelor sumele primite în fiecare an pornesc de la
4-5.000 de lei până la sume care depăşesc 100.000 lei pe fiecare campanie“, a precizat Claudia Stelea.
Mulţi au transmis acte justificative
APIA a comparat dosarele primite de la beneficiari cu evidenţele contabile ale administraţiilor locale şi ale Direcţiei Generale de Finanţe pentru a afla dacă în 2008, anul în care au depus documentaţia pentru subvenţie, au avut vreo datorie la DGFP ori la primării. Circa 700 de beneficiari au transmis documente din care rezultă că la acea dată de referinţă nu înregistrau datorii.