Printr-o lege promulgată în anul 2002, 25 martie a fost declarată Ziua Poliţiei Române, fiind data la care, în 1822, domnitorul pământean Grigore Dimitrie Ghica a înmânat agăi Mihăiţă Filipescu primul drapel al Agiei, momentul respectiv fiind considerat actul de naştere a Poliţiei Române.
Aşadar, luni, se implinesc 191 de ani de la înfiinţarea poliţiei, ocazie cu care se cuvine a fi făcută o scurtă prezentare a istoriei poliţiei buzoiene.
Până la apariţia unor organe specializate în apărarea ordinii şi liniştii publice, aceste atribuţii erau asigurate cu concursul întregii colectivităţi, fiind create o serie de instrumente care au slujit în planul activităţilor de natură poliţienească. Ulterior, apărarea ordinii şi liniştii publice în Ţările Române a fost încredinţată unor organe ce au purtat în timp diferite denumiri precum cea de vornic, vătaf de vânători, spătar sau agă. Abia în 1831 se trece la organizarea generală a poliţiei, care la acel moment se numea Agie.
Un logofăt, doi paznici şi patru epistaţi – primii poliţişti buzoieni
În judeţul Buzău, ordinea şi siguranţa publică erau încredinţate în secolele XVIII-XIX ispravnicului. Prin aplicarea prevederilor Regulamentului Organic s-a creat poliţia, iar la punctul 3 al memoriului trimis către Obşteasca Adunare a Ţării Româneşti se specifica : „Fiindcă acest oraş se află în drum mare din obşteştile aşezământuri, trebuind a cere a se înfiinţa poliţia cât mai în grab, un logofăt, doi paznici şi patru epistaţi, căci din lipsa acestora se vor pricinui greşeli a căror greutate cade asupra cârmuirii”. Printre primele atribuţii ale poliţiei buzoiene se numărau evidenţa populaţiei şi străinilor, supravegherea comportării celor care veneau din străinătate, strângerea contribuţiei locuitorilor pentru executarea unor lucrări edilitare, urmărirea şi prinderea celor ce fugeau de pe moşii, a păstorilor transilvăneni fugiţi din Ardeal, asigurarea verificărilor recrutării în judeţ, prinderea autorilor unor spargeri, urmărirea tâlharilor, a celor ce se organizau în bandă.
La începutul secolului XX, prin legea de la 01.04.1903, omul politic Vasile Lascăr va moderniza poliţia, lege prin care s-a obţinut stabilitatea funcţionarului de poliţie. În Regulamentul din septembrie 1904 se stipula: „poliţia din oraşe stă sub autoritatea ministrului de interne”.
Primul sediu, după mai bine de 100 de ani de la înfiinţare
În perioada ocupaţiei germane, între anii 1916 şi 1918, oraşul Buzău a fost invadat de cavaleria bavareză, astfel încât în aceste locuri se instalează administraţia militară germană. Organele de ordine româneşti au fost nevoite să pună în practică dispoziţiile autorităţilor de ocupaţie.
În 1929 apare o nouă lege care stipula atribuţiile generale ale poliţiei, defalcate pe poliţia administrativă – cea care apăra libertatea, proprietatea şi siguranţa persoanelor – şi poliţia judiciară – structura care constata şi urmărea orice infracţiune de siguranţă sau informaţională.
Nouă ani mai târziu, în perioada premergătoare celui de-al doilea război mondial, încordarea relaţiilor internaţionale a intrat şi în atenţia organelor specializate din România, fiind perioada în care structurile buzoiene de contrainformaţii desfăşurau o serie de activităţi specifice.
După izbucnirea celui de-al doilea război mondial, poliţia buzoiană s-a implicat în urmărirea şi arestarea spionilor sovietici şi a aflat o serie de amănunte legate de starea de fapt din Basarabia. De asemenea, s-au luat măsuri pentru preîntâmpinarea actelor de sabotaj. În aceeaşi perioadă, autorităţile buzoiene au luat măsuri faţă de controlul şi supravegherea asistenţei asigurate refugiaţilor polonezi, iar după Dictatul de la Viena şi înţelegerea de la Craiova a fost monitorizată de către poliţiştii buzoieni trecerea prin Buzău a refugiaţilor din Transilvania, Basarabia şi Bucovina.
În 1943, la mai bine de 100 de ani de la înfiinţare, poliţia buzoiană a primit un sediu propriu, după ce, până atunci, îşi desfăşurase activitatea în diverse sedii provizorii amplasate în case închiriate de la locuitori. În februarie 1943, poliţia locală s-a mutat în imobilul General Ion Gavriliul, din strada Transilvaniei, nr.3., pentru ca în 1944 să se mute în incinta Palatului Comunal.
Decretul 25, actul de naştere al Miliţiei
După război, reformele iniţiate de nou instauratul regim comunist vizează şi poliţia. Astfel, prin Decretul 25 din ianuarie 1949, poliţia este desfiinţată, iar în locul ei se înfiinţează Direcţiunea Generală a Miliţiei. Nou înfiinţata miliţie are ca atribuţii urmărirea şi cercetarea infracţiunilor de pe întreg teritoriul judeţului, sarcinile informative şi contrainformative revenind Securităţii Statului, structură înfiinţată în acelaşi an.
În decembrie 1989, miliţia a trecut în totalitate de partea Revoluţiei, revenind ulterior la vechea denumire de Poliţie.
Prin Legea nr. 26 din 11.05.1994 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române poliţia a revenit în actualitate ca o instituţie de bază în exercitarea atribuţiilor pe linia apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor, avutului privat şi public, prevenirii şi descoperirii infracţiunilor, respectării ordinii şi liniştii publice.
O schimbare radicală în organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române a provocat-o adoptarea Legii nr. 218 din 23.04.2002. De astă dată, activitatea Poliţiei Române constituie serviciu public specializat şi se realizează în interesul persoanei, al comunităţii, precum şi în sprijinul instituţiilor statului. Mai mult decât atât, se realizează demilitarizarea structurilor de poliţie, revenindu-se la modelul de dinainte de 1949. Practic, prin adoptarea Legii 360 din 06.06.2002 privind statutul poliţistului, acesta devine „funcţionar public civil cu statut special înarmat, ce poartă de regulă uniformă şi exercită atribuţiile stabilite pentru Poliţia Română prin lege”. Prin adoptarea acestor două acte normative se doreşte punerea în practică a principiilor europene de asigurarea a ordinii şi liniştii publice, poliţistul fiind funcţionar public în slujba comunităţii şi a statului.