Preşedintele Traian Băsescu le-a spus adio democrat-liberalilor care, de această dată, nu au mai cântat în struna cotrocenistă şi au reales în fruntea lor pe omul care, zice gura lumii, ar apărea în mai toate coşmarurile pe care le are şeful statului.
Şi tot gura lumii mai spune că preşedintele nu l-ar fi vrut în fruntea Partidului Democrat Liberal pe Vasile Blaga, nici acum doi ani şi nici acum, dintr-un motiv mult mai prozaic decât argumentele – şi ele neconvingătoare! – pe care şi-a bazat discursul încheiat cu o fluturare de mână: „Buldogul” nu s-a aşezat în fruntea PDL pentru a-i ţine scaunul cald lui Traian Băsescu şi pentru a i-l oferi la finalul mandatului. Mai ales în condiţiile actuale, când rezultatul alegerilor parlamentare a dovedit că preşedintele a fost o veritabilă piatră de moară de gâtul democrat-liberalilor, şi că procentele pierdute de PDL în intervalul iunie-decembrie 2012 trebuie căutate în zona referendumului din 29 iulie.
Şi totuşi, nu pot să nu văd şi partea bună din povestea „despărţirii de preşedinte” a Partidului Democrat Liberal, indiferent de cine a fost acela care a spus primul „adio”, nu neapărat cu vorba, ci cu fapta. Parte bună de care nu văd cum nu ar putea profita pe deplin democrat-liberalii.
În primul rând, gestul preşedintelui Traian Băsescu a dat startul unei detoxifieri puternice a PDL. Este foarte probabil ca Elena Udrea să se ţină de cuvânt şi să plece din partid, pentru a forma o don-quijotescă formaţiune politică zisă de dreapta. Odată cu ea, vor pleca şi figurile triste a căror prezenţă a dăunat, şi ar fi dăunat şi de-acum încolo, Partidului Democrat Liberal. Fără Traian Băsescu pe post de eminenţă cenuşie, fără Elena Udrea & co. – şi mă refer aici la înciocoiţii guvernelor Boc, de la unii miniştri şi până la unii reprezentanţi în teritoriu ai acestora -, partidul lui Vasile Blaga va beneficia de un important aport de imagine publică care, exploatat cu inteligenţă, se va transpune şi într-o creştere a cotei electorale.
În al doilea rând, nu este deloc de neglijat nici poziţia Uniunii Social Liberale faţă de isprava de week-end a preşedintelui Traian Băsescu. Oameni din eşalonul al doilea al Partidului Social Democrat şi al Partidului Naţional Liberal au cerut deja, public, demararea discuţiilor pe tema declanşării unei eventuale noi proceduri de suspendare a preşedintelui.
La vârful USL însă, reacţiile sunt clar defavorabile provocării unui nou cutremur politic, cu consecinţe dezastruoase asupra economiei unei Românii falite care stă, în momentul de faţă, exclusiv la mâna banilor europeni, după blocajul de astă-vară, din care nu şi-a revenit nici până acum. Însă, a fost destul ca cei doi inşi cu iniţiativă – social-democratul Viorel Hrebenciuc şi liberalul Radu Stroe – să dea cu bâta în baltă pentru ca unda de şoc să se propage cu repeziciune către masa de votanţi care a preferat USL, drept reacţie negativă la preşedintele Traian Băsescu şi la acoliţii lui, cei din gaşca Elenei Udrea. Aceştia nu vor înţelege cu una-cu două că suspendarea şefului statului nu poate fi transformată într-un sport naţional, într-o Daciadă cu ritmicitate (multi)anuală. În schimb, îi văd pe capii Uniunii Social Liberale cum coabitează de mama focului cu şeful statului, în timp ce discuţia legată de suspendare este închisă înainte de a începe. Nu m-ar mira ca niscaiva descreieraţi precum liberalul Ioan Ghişe să se apuce, la un moment dat, să-şi acuze şefii de „trădarea interesului naţional”, acesta fiind, în viziunea multora, eliminarea lui Băsescu.
Iată două argumente în favoarea ideii că distanţarea lui Băsescu de Partidul Democrat Liberal sau viceversa – revenim la dilema oului şi a găinii! – nu poate face decât bine partidului lui Vasile Blaga. De acum încolo, rămâne doar ca aceste avantaje, pe care Traian Băsescu le-a făcut cadou de bun rămas, să fie exploatate cu eficienţă şi cu inteligenţă.