Buni de plată 6 miliarde, pentru că au avut încredere în primărie

   Mai multe administraţii locale au luat impozite pe terenuri care nu sunt pe raza lor administrativă

Sute de localnici din Cernăteşti consideră că au ajuns bătaia de joc a administraţiei locale. Recent, ei au aflat că trebuie să plătească milioane bune de lei, drept penalităţi pe ultimii cinci ani, în unele situaţii, la impozite pentru terenuri pe care le deţin la câmpie, pe raza comunei Săgeata.

Oamenii le-au achitat la timp, dar la primăria comunei unde îşi au domiciliul şi nu la Săgeata. Asta pentru a nu mai cheltui banii pe drumuri, dar şi că aşa au fost sfătuiţi de funcţionarii institu­ţiei. Nimic mai greşit. Primăria Cernăteşti a încasat impozite pe terenuri de la Săgeata din 2008 şi până anul trecut. Asta pentru că oamenii aveau titluri de proprietate pe terenurile respective, eliberate de Primăria Cernăteşti. Dar nu a virat mai departe niciun leu. Curtea de Conturi a luat la puricat evidenţa contabilă a comunei Săgeata şi astfel s-a descoperit gaura de aproape 6 miliarde lei vechi provenită din neîncasarea taxelor şi impozitelor locale de la 1.800 de proprietari, datornici peste noapte, din care 500 sunt din Cernăteşti, iar restul au domiciliul în comunele Lopătari, Mânzăleşti, Chiliile şi Scorţoasa. Niciuna dintre aceste primării nu a decontat vreun leu în tot acest timp, folosindu-se de bani în interesul comunei şi, mai mult, unele au încasat impozite şi pe 2013.

 

Primăriile au făcut un abuz

 

Responsabilii Primăriei Săgeata spun că oamenii nu au nicio vină în toată această poveste, pentru că administraţiile locale mai sus menţionate au făcut un abuz atunci când le-a luat oamenilor banii fără să le spună că nu au legal dreptul de a face o astfel de încasare şi, în plus, nici nu au anunţat primăria de drept că au luat impozite pe nişte terenuri care nu le deţin pe raza lor administrativă. În plus, actuala conducere a Primăriei Săgeata dă vina pe fosta primăriţă, Alina Bădescu, că nu a gestionat cum trebuie activitatea administrativă. „Oamenii sunt foarte nevinovaţi. Noi am avut un primar neglijent. Legea spune foarte clar că impozitul pe teren se plăteşte la comuna în raza căreia se află. Şi noi avem teren pe CA Rosetti şi am lăsat oamenii să plătească la CA Rosetti. Dar fosta primăriţă a fost foarte neglijentă, iar ceilalţi primari de la comunele acelea, ca fiecare, să aibă bani şi să se descurce ei acolo, au încasat fără rost. Oamenii au picat acum nevinovaţi”, susţine viceprimarul comunei Săgeata, Vasile Dragu.

Până acum doar primarul de la Cernăteşti, Valerică Şercăianu, şi-a arătat intenţia de a rezolva litigiul şi a încheiat o înţelegere cu cei de la Săgeata, cum că este de acord să returneze ceea ce s-a încasat în tot acest timp pentru terenurile pe care locuitorii comunei lui le deţin la Săgeata. Până atunci însă tot oamenii sunt buni de plată, în unele situaţii, penalităţile depăşind, spun localnicii, chiar şi cu 120 la sută valoarea iniţială a impozitului. Oamenii nu au încredere în astfel de înţelegeri între primării şi cred că tot ei vor fi scoşi ţap ispăşitor din această poveste şi puşi să acopere paguba.

 

Penalităţile, dublul impozitului

 

Din cele 6 miliarde lei „gaură” în bugetul Primăriei Săgeata, jumătate reprezintă penalităţi, iar viceprimarul a explicat şi de ce. „Diferenţa este că la noi se plătea 40 de lei în 2009, spre exemplu, şi la el a fost 32 sau 33 de lei. Acum trebuie să luăm şi penalităţile, pentru că nu ne dă voie altfel Curtea de Conturi, pentru că nu au fost încasaţi de noi şi pe noi ne taxează. În schimb, cei de la primării spun că ei n-au cum să plătească penalităţi şi, vă daţi seama, oamenii de bună credinţă au plătit şi acum le luăm şi noi penalităţile, pentru că asta-i legea. Cine n-a plătit, plăteşte pe ultimii cinci ani, din urmă. Penalităţile sunt între 80 şi 100 la sută din sumă. Adică, un om care trebuia să plătească 2.400.000 de lei, din 2008 până în prezent, plăteşte 4 milioane şi ceva”, a mai spus viceprimarul comunei Săgeata.

Reprezentantul comunei Săgeata spune că socotelile nu sunt deloc încheiate cu respon­sabilii celorlalte administraţii locale care au încasat necuvenit impozitele pe terenurile în cauză şi nici nu aşteaptă ca Prefectura să medieze această situaţie. „Eu le-am făcut adrese, i-am înştiinţat cât au să ne dea, le fac titlu executoriu şi apoi îi dau în judecată, pentru că au făcut un abuz. Fac ce scrie la lege, pentru că sunt oameni acolo care vin la mine să le dau adeverinţe pentru APIA şi acum trebuie să plătească tot. Pentru că eu, dacă îi deschid rol, trebuie să-i trec istoricul din 2008, pe ultimii cinci ani, şi trebuie să plătească, n-au încotro pentru că omul pierde subvenţia de la APIA. Nici eu nu pot să-i dau fără să plătească, pentru că dacă vine Curtea de Conturi şi spune: <domnule, dar dacă n-a plătit la Cernăteşti sau Mânzăleşti şi tu i-ai dat adeverinţă, ia subvenţie cu datorii la stat>”, mai spune Vasile Dragu.

Iar după zicala „Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba”, cei de la Lopătari şi Mânzăleşti au încasat şi în 2013 impozite fără drept, deşi, spune viceprimarul Vasile Dragu, ar fi trebuit să se aşeze la masă şi să discute cum dreg situaţia.  Primăria Săgeata trebuie să ducă acum la îndeplinire măsura impusă de Curtea de Conturi de recupe­rare a sumelor. Iar oamenii trebuie să dovedească că aveau plătite impozitele. „Tot ce facem este legal. Este o acţiune de colectare a impozitelor neplătite la timp. Din punctul nostru de vedere, primăriile au încasat ilegal, dar nu am treabă cu primăriile, că nu ele sunt proprietare”, spune primarul comunei Săgeata, Sorin Tănase.

Ar trebui modificat Codul Fiscal, spun reprezentanţii Prefecturii

De cealaltă parte, oficialii Prefecturii spun că astfel de situaţii sunt la mai toate primăriile comunelor din zona de deal şi de munte unde locuitorii au terenuri şi la câmpie şi se datorează unei înţelegeri greşite a prevederilor Codului Fiscal. Subprefectul Vasile Alecu susţine că a discutat deja cu deputatul PNL George Scutaru, pentru iniţierea unui proiect de modificare a Codului Fiscal, conform căreia proprietarii de terenuri să plătească impozitul la primăria de domiciliu.