„Pasărea Albastră” sau când teatrul de păpuşi poate emoţiona părinţii până la lacrimi (foto/video)

    Cea mai recentă producţie a Teatrului „G. Ciprian” este o iniţiativă a buzoianului Ionuţ Ghinea

Două săli arhipline la diferenţă de mai puţin de o oră demonstrează că cea mai recentă producţie a Teatrului „G. Ciprian” este deja un succes.

Conducerea teatrului a dat credit unui tânăr actor buzoian, Ionuţ Chinea, de a pune în scenă pentru prima dată la Buzău un amplu spectacol de păpuşi, iar miercuri, în ziua premierei, reacţia publicului părea să demonstreze că producţia merită toată atenţia.

Este vorba despre spectacolul „Pasărea Albastră”, o iniţiativă a tânărului Ionuţ Chinea, nimeni altul decât actorul distribuit de Cristian Mungiu în „După Dealuri”, film premiat la Cannes. Deşi este un spectacol de teatru de păpuşi, subiectul piesei a reuşit performanţa de a impresiona până la lacrimi şi câţiva părinţi veniţi cu cei mici la premieră.

„Eu sunt absolvent al secţiei de Păpuşi şi Marionete de la UNATC şi acest spectacol a constituit examenul meu de licenţă. Am considerat că ar fi mare păcat să se piardă, şi alături de colegii mei, am constituit trupa Toţi din Clasă, alături de care am vrut neapărat să montăm <Pasărea Albastră>. Am apelat la lectorul universitar Decebal Marin, care a semnat regia şi am fost încântat să constat că putem găsi sprijin la teatrul <G. Ciprian>, prin intermediul directorului Gina Chivulescu”, a declarat actorul Ionuţ ­Ghinea.

 

Păpuşi de 200 de euro fiecare, realizate chiar de actori

           

Cei care au impresia că un spectacol de păpuşi este o joacă se înşală, dovadă stând în primul rând costurile pentru a realiza costumele şi marionetele de mărimi impresio­nante. Hotărâţi să dea naştere unui spectacol impresionat, cei din trupa Toţi din Clasă au rea­lizat singuri păpuşile, decorurile, scenografia, iar rezultatul este unul impresionant. „Vorbim ­despre 10 marionete complexe de dimensiuni mari, la chipu­rile cărora s-a cerut sprijinul unui sculptor, costurile unui singur ­exemplar depăşind 200 de euro. În plus mizăm mult pe jocuri de lumini, muzică, confetti, ploaie de baloane de săpun etc”, mai declară buzoianul care evoluează în spectacol atât ca păpuşar, cât şi ca actor în rolul unui personaj care aduce puţin cu Pălărierul Nebun din „Alice în ţara minu­nilor”.

 

Jocuri de lumini, confetti, muzică şi ploaie de baloane de săpun

           

Dincolo de elementele de scenografie, „Pasărea Albastră” este o poveste cu tâlc, o lecţie pe care o poţi servi atât celor mici, dar şi oamenilor mari care uită esenţa vieţii prinşi în vâltoarea stresului cotidian. Este povestea a doi fraţi săraci Elia şi Felix, ce pleacă în căutarea fericirii eterne, simbolizată de Pasărea Albastră. Acţiunea piesei se petrece în Ajunul Crăciunului, când cei doi aşteaptă sosirea Moşului, care nici anul acesta nu va veni. Copiii primesc vizita unei zâne, iar Felix, mânat de dorinţa de a fi fericit, pleacă în căutarea Păsării Albastre alături de aceasta.

„Îţi spun sincer că am gândit spectacolul pentru adulţi, dar mi-a fost teamă că oamenii au idei preconcepute şi nu cred în spectacole serioase cu marionete. După ce caută îndelung, cei doi copii ­descoperă tot felul de fericiri, începând cu cea a somnului, de a mânca, de a cânta, dar nimeni, nici măcar zânele nu le pot da fericirea eternă. La final, personajul principal spune că a înţeles că Pasărea Albastră este în noi. Este ca în viaţa noastră, a tuturora. Încercăm să alergăm după bani, să avem de toate şi nu ne dăm seama că fericirea adevărată se află lângă noi, nu depinde de bogăţie şi o ignorăm. Cred că este important să le oferi astfel de idei copiilor de mici”, a declarat Ionuţ Ghinea.

Cea mai mare satisfacţie pe care tinerii actori au avut-o a fost reacţia excelentă a sutelor de copii din sală, dar şi mărturisirea unui părinte. „Un prieten care a venit cu copilul mi-a spus după spectacol că a avut noroc că era lumina închisă în sală pentru că altfel se vedea că a început să lăcrimeze. Atât de tare l-a impresionat. Pentru noi este poate cea mai mare satisfacţie”, mai spune actorul.

Din distribuţia spectacolului fac parte Ana Maria Puşcălău, Mihaela Brebinaru, Alina Popa, Alexandra Blaj, Ionuţ Ghinea, Adina Barbu şi Radu Păunescu. Următoarea reprezentaţie este programată pe 30 aprilie, urmând ca teatrul buzoian să plece cu spectacolul într-un mic turneu prin mai multe localităţi din judeţ.

 

{tab=FOTO}{vsig}articole/2013/04/05/pasare{/vsig}{tab=VIDEO}

{/tabs}