Cristinel Bîgiu: „Sunt convins că împreună vom reuşi să îmbunătăţim condiţiile din spitale!”

Preşedintele Consiliului Judeţean vorbeşte despre modul în care doreşte să atragă fonduri pentru Sănătate prin intermediul Fundaţiei „Communitas Buzău”

Din iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean, Cristinel Bîgiu, instituţia pe care o conduce are, începând de vineri, dată la care delibe­rativul judeţean i-a adoptat actul constitutiv şi statutul, o fundaţie.

Scopul acesteia este acela de înlesni atragerea de fonduri pentru sistemul sanitar buzoian, în special către spitalele din judeţ, aflate într-o acută lipsă de bani, inclusiv pentru investiţii şi dotări. Preşedintele Consiliului Judeţean vorbeşte, în cele ce urmează, despre Fundaţia „Communitas Buzău” şi despre modul în care aceasta va încerca să îndeplinească scopul pentru care a luat fiinţă.

  

Recent, aţi decis înfiin­ţa­rea unei fundaţii a Consiliului Judeţean. De ce aţi luat această hotărâre?

Sănătatea reprezintă un domeniu prioritar pentru mine şi cred că îmbunătăţirea serviciilor din sănătate este o condiţie a creşterii calităţii vieţii cetăţenilor. Pentru îmbunătăţirea serviciilor ­me­dicale, însă, este nevoie şi de fonduri, dar, având în vedere că acestea sunt limitate, am propus buzoienilor să încercăm cu toţii să contribuim pentru ca bunicii, copiii şi părinţii noştri să poată beneficia de o schimbare în bine.

Care este scopul acestei fundaţii?

Îmi doresc ca, prin intermediul acestei fundaţii, noi, buzoienii, să reuşim să ne ajutăm singuri. Cei mai mulţi dintre noi completăm, anual, acel formular prin care direcţionăm 2% din impozitul pe venit către anumite fundaţii sau ONG-uri. Sunt şi multe firme care, de asemenea, direcţionează o parte din impozitul pe profit către fun­daţii, asociaţii sau ONG-uri. Propunerea mea este ca aceste sume să meargă spre spitalele din judeţul Buzău, pentru că fiecare dintre noi ajunge, într-un moment sau altul, să aibă nevoie de servicii medicale.

Ceea ce este foarte important de reţinut este că cei care vor contribui nu vor plăti nimic în plus faţă de ceea ce plătesc acum. Este vorba doar despre redirecţionarea unei părţi din impozitul pe venit sau pe profit. Aceste sume se duc oricum către stat. Şi, în aceste condiţii, de ce să nu folosim aceşti bani pentru comunitatea în care trăim? Sunt sigur că ne dorim cu toţii să avem parte de servicii dintre cele mai bune, iar această acţiune îşi propune tocmai acest lucru: îmbunătăţirea serviciilor medicale, cu ajutorul fondurilor strânse.

  

„Fiecare plată sau acţiune a fundaţiei va fi publică”

  

Cum îi puteţi asigura pe buzoieni că fondurile vor fi folosite exclusiv pentru spitale?

Vreau să asigur pe toată lumea că fiecare demers al acestei fundaţii va fi făcut public. Fiecare plată sau acţiune a fundaţiei va fi publică. Actul constitutiv al fundaţiei, care se va numi „Communitas Buzău”, a fost publicat, şi am pus pe pagina mea de Facebook linkul către acesta, pentru a fi consultat de orice persoană interesată.

Am făcut deja lucruri bune împreună cu buzoienii atunci când am strâns bani pentru secţia de Pediatrie şi pentru cursul de ecologie destinat elevilor şi mă bucur că au răspuns pozitiv apelului meu într-un număr atât de mare. În urma acestor acţiuni au fost achiziţionate un autoclav de sterilizare a biberoanelor, două monitoare pentru funcţii vitale, un electrocardiograf, două nebu­lizatoare şi alte aparate necesare secţiei de pediatrie.

De această dată, îi îndemn să doneze 2% din impozitul pe venit către spitalele din Buzău, bani care oricum se duc spre fundaţii şi proiecte sociale. Buzoienii nu vor trebui să plătească nimic în plus, ci doar să direcţioneze acei 2% către spitale. Cred că e mai bine ca aceşti bani să rămână în Buzău şi să ajungă la spitale.

Când vor fi finalizate demersurile pentru înfiinţarea acestei fundaţii şi când vor putea începe buzoienii să completeze formularele necesare?

Până la sfârşitul acestei luni sau, cel târziu, la începutul lunii mai, vom finaliza procedura de înfiinţare a Fundaţiei „Communitas Buzău”. Sunt anumiţi paşi legali care trebuie respectaţi în acest demers. Vom anunţa buzoienii când va fi gata şi îi vom informa despre demersurile necesare pentru direcţionarea impozitului pe venit şi pe profit către spitalele buzoiene. Sunt convins că împreună vom reuşi să îmbunătăţim condiţiile din spitale!