Mieii se fură la Buzău cu telecomanda

Escrocii au început să dea târcoale pe la stâne, în încercarea de a-i păcăli pe crescătorii de animale

Perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale este una prielnică pentru hoţii din buzunare care se pregătesc să îşi înceapă raidurile prin zonele comerciale şi prin pieţele aglomerate şi, mai nou, le stârneşte imaginaţia şi escrocilor care au pus la cale o metodă ingenioasă de a se îmbogăţi în această perioadă.

Aceasta a fost patentată în familie de doi constănţeni din localitatea Hârşova, unchi şi nepot, care au fost prinşi în flagrant de poliţiştii din Vadu Paşii, a doua zi după ce păcăliseră doi ciobani din localitate de la care cumpăraseră 150 de miei. De fapt, era vorba de o adevărată grupare, cei doi venind în localitate însoţiţi de alţi trei indivizi, îmbarcaţi la bordul a două autoutilitare cu care ar fi trebuit să transporte animalele furate.

Rolul principal îl jucau însă bărbatul de 36 de ani şi nepotul său de 24 de ani, cu ajutorul unui cântar pe care îl măsluiau prin intermediul unei telecomenzi mânuite pe ascuns de unul dintre ei. Era vorba de un cântar electronic căruia îi ­fu­seseră făcute unele modificări, astfel încât valoarea afişată să poată fi reglată din telecomandă.  Grupul escrocilor a ajuns în data de 20 aprilie pe raza localităţii Stănceşti, cei doi întrebând din om în om cine din sat are miei de vânzare. Au fost astfel direcţionaţi spre gospodăriile a doi crescători din localitate, înţelegându-se să cumpere de la unul din ei 96, iar de la celălalt 54 de miei. Bucuroşi că reuşesc să îşi vândă dintr-un foc tot lotul de miei, gospodarii s-au înţeles la preţ cu cei doi clienţi, fără a-i bănui vreun moment de intenţii necurate.

Când vânzătorii au vrut să cântărească fiecare miel în parte, cei doi cumpărători au venit cu pretenţia de a fi folosit cântarul lor, sub pretextul că în acesta aveau mai multă încredere. Oamenii au fost de acord, aşa că cei 150 de miei au fost cântăriţi pe cântarul clienţilor, cel care s-a ocupat de această operaţiune fiind bărbatul de 36 de ani. În timp ce acesta cântărea mieii, nepotul său s-a retras în maşină de unde, neobservat de nimeni, mânuia telecomanda, astfel încât cântarul să afişeze de fiecare dată valori mai mici decât greutatea reală a mieilor cântăriţi.

La final au bătut palma, iar cei doi escroci le-au plătit localnicilor cei 150 de miei, suma oferită fiind însă cu 10.200 de lei mai mică decât valoarea reală a mieilor cumpăraţi.  Abia mai târziu, când s-au apucat să-şi facă socotelile, cei doi ciobani şi-au dat seama că ­fu­seseră păcăliţi. S-au decis să îi sune pe cei doi clienţi şi să le spună că mai aveau nişte miei de vânzare, totodată anunţând şi poliţiştii, care au pus la cale organizarea unui flagrant.

Cei doi escroci au căzut în plasă şi s-au înţeles cu păgubiţii să se întâlnească a doua zi pentru a mai cumpăra 21 de miei, ocazie cu care plănuiau să le tragă o nouă ţeapă. De această dată, ciobanii şi-au cântărit mieii dinainte, aşa că atunci când cei doi escroci s-au apucat de treabă, oamenii şi-au dat seama că erau furaţi la cântar. Poliţiştii l-au observat şi pe tânărul care butona telecomanda din maşină, aşa că au intervenit şi i-au prins pe cei doi în flagrant.

Pe numele acestora s-a întocmit dosar penal pentru înşelăciune, cei doi fiind reţinuţi pentru 24 de ore.