Un localnic de 50 de ani din Cândeşti a scăpat cu zile după ce a căzut în gol mai bine de 10 metri şi s-a prăbuşit pe fundul unei fântâni secate, în prezent aflându-se internat în spital cu câteva leziuni şi contuzii care nu îi pun viaţa în pericol. Cel mai probabil, omul nici nu a simţit durerea în momentul în care a căzut pe fundul fântânii, fiind anesteziat de băutură, după cum aveau să constate ulterior pompierii şi cei de la Ambulanţă, veniţi să îl salveze.
Împrejurările în care omul a ajuns în fântână sunt încă neclare, nici el nu îşi mai aminteşte exact ce s-a întâmplat, dar se bănuieşte că acesta a căzut în timp ce se certa cu un vecin peste gard. Relaţia dintre cei doi vecini, spun localnicii, este una specială, aceştia fiind foarte buni prieteni până când ajung să se îmbete. Dovadă a relaţiei de bună vecinătate, cei doi îşi împărţiseră până nu de mult şi fântâna respectivă, care fusese săpată la jumătatea gardului ce le despărţea proprietăţile, astfel încât să poată fi folosită de ambele familii.
După ce fântâna a secat, cei doi vecini se obişnuiseră să îşi astâmpere setea cu băutură, făcându-şi un obicei de a merge zilnic la barul din sat şi de a se îmbăta crunt. Se întorceau apoi acasă pe două cărări şi, odată ajunşi fiecare în curtea lui, uitau de prietenie şi se luau la ceartă peste gard, înjurăturile şi ameninţările răsunând pe toată uliţa.
Aşa au procedat şi luni seară, bărbatul de 50 de ani şi vecinul său venind acasă beţi rupţi după un „maraton” de câteva ore la cârciumă. Cel mai probabil s-au luat din nou la ceartă, aşa cum le era obiceiul, iar de această dată spiritele s-au încins ceva mai tare. Se pare că bărbatul de 50 de ani s-a repezit peste gard să îl loveacă pe vecinul său, acest lucru întâmplându-se în apropierea fântânii. În acel moment s-a dezechilibrat şi astfel a căzut peste marginea fântânii, prăbuşindu-se în gol circa 10 metri. Cu toate că fântâna nu avea apă pe fund, care ar mai fi atenuat şocul căderii, omul s-a ridicat în picioare imediat după aterizare şi a început să strige după ajutor. Deşi ar fi putut să îşi piardă viaţa în urma accidentului, scăpase doar cu câteva contuzii şi julituri, cea mai mare problemă a sa fiind aceea că nu putea ieşi singur din fântână.
S-a cerut ajutor prin 112 la pompieri şi la Ambulanţă la faţa locului fiind trimise echipaje pentru a-l scoate la suprafaţă şi a-i acorda primul ajutor. A fost nevoie ca un pompier să coboare în fântână, susţinut cu corzi de colegii săi, pentru ca apoi să fie tras afară împreună cu victima, care nu a încetat niciun moment să le dea sfaturi şi să le mulţumească salvatorilor, din adâncul fântânii. Odată recuperat, a fost preluat de echipajul de la Ambulanţă, care i-a acordat primul ajutor şi l-a transportat la spital, unde a rămas internat.