Konya, Turcia, un loc în care nu visam niciodată să ajung (foto)

Unul din cele mai conservatoare şi religioase oraşe din Turcia, locul în care a trăit şi a murit poetul persan Mevlana Rumi, talentat muzician, jurist şi filozof pentru care toţi oamenii sunt egali, indiferent de religie…

Konya, renumit datorită ordinului călugărilor Mevlani, călugări care spun că muzica şi dansul eliberează oamenii, iar mişcarea de învârtire permite inducerea unei anumite stări de spirit. Dar, despre asta, puţin mai târziu.

14 martie. Am pornit cu bucurie în suflet, bucuria de a cunoaşte oameni, obiceiuri, locuri noi! Am ajuns în Konya! Oameni minunaţi ne-au întâmpinat la aeroport, apoi la hotel. Un hotel cald şi primitor, cu feţe zâmbitoare şi

deschise. Amabilitatea oamenilor, curăţenia şi mâncarea tradiţională turcească, simplă şi sănă­toasă, ne-au însoţit în toate cele opt zile cât am stat acolo.

Locuri noi, frumoase, un aer medieval oriental, clădiri istorice şi case vechi, magazine cu dulciuri, covrigi, curmale şi măsline formează un tablou deosebit de pitoresc. Oameni liniştiţi şi religioşi care îşi respectă cultura şi religia.

Admiraţie! Am fost impresionată de aerul de poezie şi de rugăciune care pluteşte în acest oraş mistic şi rece. Sobru, dar prietenos şi ospitalier. A fost diferit, am cunoscut oameni noi, am învăţat, ne-am distrat.

Cursul, de fapt seminariile din cadrul proiectului „Human rights” la care am participat, s-a ridicat la cele mai înalte standarde. Credeam că va fi plictisitor, dar nici pe departe, am învăţat multe lucruri noi şi interesante. Profesori universitari, doctori, alţi oameni de seamă ne-au prezentat materiale despre drepturile omului, discriminare, xenofobie şi globalizare. Am comunicat, am improvizat, am jucat teatru şi ne-am distrat la seara interculturală, unde, ca de obicei, România a fost la înălţime.

Oameni speciali cu suflet mare – Bora, trainerul nostru, Seda, Kazim şi Nurdan – ne-au îndrumat în toate activităţile noastre şi ne-au însoţit peste tot. Cinci naţiuni cu religii şi culturi diferite am format un tot timp de opt zile în oraşul în care Mevlana a încercat să facă acelaşi lucru: pace pentru toţi.

Să nu uit de turul oraşului în care am vizitat faimosul muzeu Mevlana, respectiv Mausoleul lui Rumi şi Selciuc University, universitatea cu cei mai mulţi studenţi din Turcia. Şi, nu în ultimul rând, ritualul sema, care are loc într-o sală imensă circulară, şi care începe cu o rugăciune, după care continuă cu rotirea unduioasă a dansatorilor dervishi, totul pe un fond muzical lent, un dans cu multe semnificaţii şi care m-a impresionat profund.

Un tărâm magic, în care vechiul se îmbină cu noul, tradiţionalul cu modernul. Sunt multe de spus, multe de povestit, un lucru e însă sigur, Konia e o altfel de Turcie! Dacă ar fi să mai fie o dată Konya, n-aş spune nu, pentru că ospitalitatea oamenilor de acolo e diferită, şi pentru că, înconjuraţi de atâtea atenţii, ne-am simţit ca nişte sultani, într-un oraş plin de semnificaţii istorice, un oraş sacru, cu o arhitectură minunată şi cu oameni primitori.

Mulţumim tuturor celor care ne-au făcut să ne simţim „noi”, alături de celelalte cinci naţiuni – Turcia, Franţa, Croaţia, Georgia şi Azerbaidjan!

 

{vsig}articole/2013/04/25/konya{/vsig}