Sute de ţigani au încins grătarele la căpătâiul răposaţilor, spre bucuria pomanagiilor care au plecat pe patru cărări
Cimitirul Sfântul Gheorghe s-a transformat ieri într-un veritabil loc de picnic crucile fiind învăluite într-un nor gros de fum, iar mirosul de ceară şi tămâie fiind înlocuit de cel de fleici sfârâind pe grătar. În plus, aleile cimitirului au fost mai aglomerate ca niciodată, numărul celor ce chefuiau de zor printre morminte tinzând să egaleze numărul celor care îşi dorm acolo somnul de veci şi care ieri au fost pomeniţi în stil aparte de reprezentanţii comunităţii rome din Buzău. Toate acestea, pentru că ieri a fost Paştele Blajinilor, sărbătoare pe care ţiganii o marchează cu mic cu mare, mergând în cimitir şi întinzând masă mare la căpătâiul neamurilor răposate, întru veşnica pomenire a acestora.
De la primele ore ale dimineţii, în cimitirul Sf. Gheorghe au început să se înalţe corturi şi să se întindă mese, în timp ce ţiganii descărcau din maşini sacoşe cu mâncare şi băutură ca pentru un adevărat festin. După câteva ore, cimitirul era plin de pirande cu fuste colorate şi ţigani ferchezuiţi, cu aurul la vedere şi ochelarii de soare pe ochi, pe frunte sau la ceafă, după preferinţe. Grupaţi în jurul cavourilor unde erau înmormântate rudele, toţi se străduiau ca masa pe care o puneau să fie cât mai bogată şi să geamă din încheieturi sub greutatea hălcilor de carne şi a sticlelor cu whisky. Cei mai puţin avuţi se mulţumeau doar să „tămâieze” mormintele cu fumul de la nişte mici pe grătar şi să pună pe masă câteva
pet-uri de bere şi sticle cu sucuri ieftine.
În ciuda faptului că un cimitir este un loc al tristeţii, atmosfera de ieri era una de voie bună, şi pe alocuri chiar se auzeau câteva acorduri de manele răsunând din telefoanele „de fiţe”.
„A venit ţiganii în cimitir să mănâncă de foame”
Pentru documentarea materialului de faţă, ne-am deplasat personal la cimitir în jurul orelor prânzului, atunci când mesele erau deja puse şi sticlele de băutură golite pe jumătate. Reacţiile la vederea aparatului de fotografiat diferă de la grup la grup, în funcţie de cantitatea de băutură consumată de participanţii la ospăţ şi de disponivilitatea acestora de a se vedea „la ziar”. Majoritatea sunt deschişi, ne invită chiar să îi „tragem în poză” şi se laudă cu bunătăţile pe care le-au dat de pomană în cinstea răposaţilor. Cei mai tineri, cu tatuajele la vedere şi cămăşile descheiate până mai jos de stern, au chef de miştouri, îşi toarnă ostentativ whisky în pahare la vederea obiectivului camerei fixat spre ei şi chiar dau indicaţii redacţionale preţioase. „Să scrieţi mâine la ziar că iar a venit ţiganii în cimitir să mănâncă de foame!” ne sugerează unul dintre ei după care se trânteşte hohotind de râs lângă o cruce, acompaniat de alţi doi-trei care bat palma cu el şi îl felicită pentru gluma reuşită. Ceva mai încolo un ţigan cu mustaţa răsucită ne face semn şi ne explică faptul că prezenţa în cimitir de Paştele Blajinilor e o datorie sacră pentru ei pentru că, în caz contrar, „dacă nu vii la cimitir să dai de pomană pentru morţi, ajungi de te râde toată lumea, chiar dacă eşti bogat sau dacă eşti sărac”.
Scopul picnicului din cimitir este, prin urmare, pomenirea morţilor, şi de aceea, numărul milogilor din cimitir s-a triplat făţă de o zi normală. În timp ce ţiganii se laudă cu ce au pe masă, aceştia se laudă cu „capturile” făcute şi chiar ne roagă cu cerul şi cu pământul să îi pozăm muşcând cu poftă din
fleici sau dând pe gât un pahar de băutură fină. Cum băutura curge gârlă, iar soarele amiezei dogoreşte direct în creştet, majoritatea celor veniţi la pomană sunt deja beţi la prânz şi merg pe aleea principală din cavou în cavou, oprindu-se din când în când să-şi tragă sufletul lângă câte o cruce.
Abia după-amiază, cimitirul începe să se golească, mirosul de mici şi fripturi se împrăştie şi liniştea se aşterne din nou peste mormintele celor pomeniţi cu atâta patos.
{vsig}articole/2013/05/14/picnic{/vsig}