Buzoienii care vor să muncească în străinătate, consiliaţi în privinţa traficului de persone

Vor fi vizaţi şi elevii din ultimul an de liceu

În cursul săptămânii trecute, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane a demarat o campanie transnaţională de prevenire a acestui fenomen, acţiunea orientându-se în mod deosebit spre cei care doresc să muncească în străinătate. Până în prezent, au existat, şi la nivelul judeţului Buzău, numeroase cazuri în care mai multe persoane au fost păcălite cu promisiunea unui loc de muncă bine plătit în străinătate, ajungând apoi să fie „sclavi pe plantaţie“ sau să ajungă pe mâna reţelelor de traficanţi de persoane, nevoiţi să treacă prin experienţe pe care nimeni nu şi le doreşte.

Una dintre cauze se pare că a fost şi lipsa de informare, victimele nefiind pe deplin conştiente de riscurile la care se expun, încrezându-se în vorbele binevoitorilor care le-au promis marea cu sarea. Tocmai din această cauză a fost demarată campania „A munci este un drept! A exploata munca este o infracţiune!“, acţiune care se va derula şi în judeţul Buzău, prin intermediul Centrului Regional Ploieşti al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane.

Campania se desfăşoară în perioada mai-iulie şi se axează în principal pe întâlniri ale repre­zentanţilor agenţiei cu publicul general, în speţă cu cetăţenii români care doresc să plece le muncă în străinătate. În perioada sus-menţionată, specialiştii Centrului Regional Ploieşti vor colabora cu AJOFM Buzău şi vor participa la târgurile de job-uri şi bursele locurilor de muncă, ocazie cu care vor intra în contact direct cu cetăţenii aflaţi în căutarea unui serviciu în străinătate şi vor avea posibilitatea să transmită mesajul antitrafic al campaniei.

Totodată, publicul-ţintă al campaniei sunt şi elevii din anii terminali de liceu, precum şi absolvenţii de învăţământ superior, ştiut fiind că unii dintre aceştia se gândesc să plece din ţară la terminarea studiilor, din motive ce nu mai trebuie amintite. Specialiştii centrului vor avea întâlniri şi cu aceştia în cadrul unităţilor de învăţământ, ocazie cu care vor fi consiliaţi pentru a nu risca să devină victime ale traficului de persoane.