Zeci de copii au luat cu asalt sâmbătă după-amiază vitrinele cu arme expuse de reprezentanţii Muzeului Judeţean în holul Consiliului Judeţean. Rămaşi fără sediul central, care se află în continuare în reabilitare, membrii muzeului au hotărât să organizeze totuşi un eveniment cu ocazia Nopţii Muzeelor.
Este vorba despre expoziţia „De la piatră, la praful de puşcă. Armele de-a lungul timpului”, care reuneşte peste 135 piese din colecţiile Muzeului Judeţean Buzău. Această evoluţie poate fi urmărită pe parcursul a circa 6000 de ani, între 4000 î. Hr. şi secolul XX. Vizitatorii au admirat arme utilizate în Preistorie, Antichitate, Evul Mediu, precum şi la Revoluţia de la 1848, Războiul de Independenţă şi cele două conflagraţii mondiale, arme cum ar fi: vârfuri de săgeţi, topoare, pumnale, săbii, vârfuri de suliţă, halebarde, arme de foc (pistoale, puşti, revolvere) şi muniţie de război (cartuşe, proiectile, obuze).
„Am încercat să prezentăm diverse tipuri de arme pe segmente cronologice şi tipologice. Toate piesele fac parte din colecţia muzeului nostru, iar cele din Preistorie, Antichitate şi Evul Mediu au fost descoperite cu ocazia săpăturilor efectuate de arheologii buzoieni în judeţ. Cele moderne sunt dobândite prin achiziţii şi donaţii chiar de la Poliţia buzoiană. Cele mai vechi arme datează aproximativ din anul 4000 î. Hr, din Epoca Pietrei”, a declarat directorul Muzeului Judeţean, Sebastian Matei.
Cele mai multe arme descoperite de arheologi provin de pe şantierele arheologice de la Pietroasele, Cârlomăneşti, Pietroasa Mică, Coţatcu, Năeni, Gherăseni, Balta Albă, Târcov etc.
Cei interesaţi vor putea vizita expoziţia în holul Consiliului Judeţean şi în perioada
19-21 mai, între orele 9.00 – 15.00. Intrarea este gratuită.
{vsig}articole/2013/05/20/expo{/vsig}