Nimic nu este sigur deocamdată în reforma Sănătăţii: DSP-urile, reorganizate sub forma unor oficii, a unor direcţii, regionale ori la nivel de minister

Actul normativ prin care activitatea direcţiilor de sănă­tate publică va fi transferată la consiliile judeţene este încă în lucru, deşi avea ca termen limită data de 16 mai. Deocamdată, nu a fost stabilit nimic în legătură cu soarta angajaţilor din direcţiile de sănătate publică.

Ministrul Eugen Nicolăescu a precizat zilele trecute pentru presa centrală că a avut discuţii cu reprezentanţi ai Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene pe acest subiect şi există destule propuneri, observaţii, puncte de vedere, de la organizaţii profesioniste, neguvernamentale şi de la sindicate. „S-a conturat direcţia prin care majoritatea atribuţiilor Direcţiilor de Sănă­tate Judeţene să fie transferate la consiliile judeţene”, a precizat Nicolăescu.

Legislaţia în acest sens ar putea fi gata până la sfârşitul lunii mai, iar DSP-urile ar putea intra, efectiv, în subordonarea consiliilor judeţene, probabil, de la 1 iulie, iar la 1 august, acest lucru va fi, efectiv, realizat.

În ceea ce priveşte perso­nalul existent în DSP, ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu a mai spus că după finalizarea părţii tehnice se va putea spune dacă sunt sau nu sunt disponibilizări, în ce măsură şi din ce zonă. Partea de control din DSP-uri, probabil că o parte va putea fi preluată de consiliile judeţene pentru activităţile transmise, iar o parte rămâne la Ministerul Sănătăţii.

Cu alte cuvinte, DSP-urile nu vor mai exista, ca atare. Ele vor fi reorganizate sub forma unor oficii,  probabil şi a unor direcţii ori regionale, ori la nivel de minister.