A acroşat cu oglinda o femeie, dar şi-a văzut de drum, pentru că victima a scăpat nevătămată
Un eveniment rutier aproape similar cu cel provocat de primarul din Cernăteşti, dar fără urmări atât de grave, s-a produs în aceeaşi zi pe raza localităţii Cârlomăneşti, implicat fiind tot un şofer care luase nişte alcool „la bord” şi o femeie pe care acesta a lovit-o în timp ce efectua o depăşire.
Şoferul este un buzoian de 35 de ani, care avea câteva cunoştinţe ce purtau numele sfinţilor Constantin şi Elena, şi nu pierduse ocazia de a ciocni un pahar în cinstea acestora, chiar dacă era cu maşina. În jurul orei 16.00, se îndrepta la volan către Verneşti, deplasându-se pe Drumul Judeţean 100 H şi ajungând din urmă la un moment dat un autoturism pe care a vrut să îl depăşească. A iniţiat manevra de depăşire, accelerând şi trecând pe celălalt sens de mers, însă s-a apropiat prea mult de marginea şoselei, pe unde tocmai trecea o localnică de 53 de ani, care se deplasa în aceeaşi direcţie. Când a trecut pe lângă ea, a acroşat-o cu oglinda din partea stângă, fapt pentru care a oprit imediat pentru a vedea în ce stare era victima.
Spre uşurarea sa, a constatat că femeia era teafără, doar puţin speriată, aceasta spunându-i că se simte bine şi că nu a păţit nimic. Astfel stând lucrurile, şoferul, care se simţea probabil şi cu musca pe căciulă pentru că băuse, şi-a continuat drumul, cu toate că ar fi trebuit să anunţe poliţia despre producerea evenimentului. Au făcut acest lucru câţiva localnici care fuseseră martori la eveniment şi care au îndemnat-o pe femeie să stea de vorbă cu poliţiştii despre cele petrecute. La faţa locului a sosit şi un echipaj de la ambulanţă, care a examinat-o pe femeie, aceasta refuzând să fie dusă la spital şi susţinând că nu a păţit nimic grav.
Poliţiştii au demarat cercetările pentru depistarea şoferului implicat, acesta fiind găsit după circa oră şi jumătate pe raza municipiului Buzău. La momentul la care a fost depistat, şoferul a fost testat alcoolscopic, etilotestul indicând o alcoolemie în aerul expirat de 0.21 la mie. I-au fost ulterior recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, iar în cauză a fost întocmit dosar penal.