Buzoienii, înşelaţi pe capete prin „metoda accidentului”

  Din octombrie până în prezent, au fost înregistrate 49 de dosare, cu un prejudiciu de 145.000 de lei

Pentru escroci, judeţul Buzău reprezintă un teren propice, aceştia găsind aici numeroşi creduli care le-au căzut în plasă şi s-au lăsat păcăliţi, dându-şi seama că au fost traşi pe sfoară atunci când era prea târziu. Din luna octombrie a anului trecut şi până în prezent, escrocii au avut succes în Buzău cu o metodă ­relativ nouă, denumită „metoda accidentului rutier”, poliţiştii înregistrând nu mai puţin de 49 de dosare penale de înşelăciune, cu un prejudiciu total de 145.000 de lei, reuşindu-se identificarea suspecţilor în aproape jumătate dintre cazuri.

Metoda are un impact emoţional deosebit asupra victimelor, fiind vizate de regulă persoane vârstnice, între 50 şi 80 de ani. Escrocii le telefonează victimelor, dându-se drept fiii ori nepoţii acestora, adordând un ton grav, uneori chiar sughiţând de plâns. Le spun acestora că au provocat un accident de circulaţie cu urmări grave şi că sunt la poliţie şi că au nevoie urgentă de bani pentru a plăti un avocat sau pentru a despăgubi victima evenimentului rutier. Apelantul îl sfătuieşte pe interlocutor să meargă la bancă şi să depună banii într-un cont, iar după îndeplinirea formalităţilor să îi sune pentru a le comunica numărul contului respectiv.

Panicaţi la aflarea veştii, puţini din cei apelaţi se gândesc să îşi sune rudele pe numerele pe care le cunosc, grăbindu-se să dea curs indicaţiilor şi să depună la bancă banii ceruţi. Abia ulterior, când iau legătura cu fiii sau nepoţii, află că aceştia nu au avut niciun fel de accident şi îşi dau seama că au fost păcăliţi. La numerele de pe care au fost sunaţi nu mai răspunde nimeni şi, astfel, chiar şi poliţiştilor le este foarte greu să dea de urma făptaşilor. Multe dintre aceste escrocherii sunt comise chiar din spatele gratiilor de către puşcăriaşi care fac rost ilegal de telefoane şi cartele preplătite, iar în urmă cu câteva luni anchetatorii au stabilit că liderul unui astfel de grup era un cântăreţ bisericesc din Buzău, aflat după gratii pentru omor.

Pentru a evita să devină victime ale unor astfel de escroci, poliţiştii le recomandă buzoienilor să verifice cu atenţie dacă cei care îi contactează sunt într-adevăr rudele care se pretind.