Ministerul Finanţelor pregăteşte un nou regim de sancţionare al societăţilor cu restanţe bugetare, în funcţie de numărul de zile de întârziere, noile reguli urmând a fi aplicate din luna iulie 2013. Conform unui proiect de ordonanţă de urgenţă, firmele cu datorii la plata impozitelor, taxelor sau a altor sume datorate bugetului general consolidat vor suporta dobânzi şi penalităţi cu 50% mai mari dacă achită obligaţiile fiscale în 30 zile de la scadenţă. Totodată penalităţile scad faţă de sistemul actual dacă firma amâna până la doi ani să îşi stingă datoriile bugetare.
În prezent, firmele care îşi achită obligaţiile în primele 30 de zile de la scadenţă nu plătesc penalităţi de întârziere pentru obligaţiile fiscale principale stinse, ci doar dobânda de 0,04% pe zi.
Algoritmul de calcul
Dacă datoriile sunt achitate în intervalul cuprins între a 31-a zi şi a 90-a zi de la scadenţă, este aplicată o penalitate de 5%, iar pentru obligaţiile plătite după acest interval este calculată o penalitate de 15%. La acestea se adaugă şi dobânda zilnică de 0,04%.
Astfel, Guvernul va înlocui suma fixă de 5% sau 15% cu o penalitate de 0,02% pe zi de întârziere (7,3% pe an), aplicabilă chiar din prima zi de la scadenţă. Potrivit reprezentanţilor Ministerului de Finanţe, actualul sistem încurajează plata voluntară până la împlinirea termenului de 90 zile de la scadenţă, însă, după acest termen, contribuabilii nu mai sunt încurajaţi să achite impozitele şi taxele, deoarece penalitatea de întârziere este aceeaşi. Conform acestui principiu, Guvernul va înlocui suma fixă de 5% sau 15% cu o penalitate de 0,02% pe zi de întârziere (7,3% pe an), aplicabilă chiar din prima zi de la scadenţă.
La penalitatea de 0,02% pe zi se va adăuga în continuare dobânda zilnică de 0,04%.
Potrivit acestui algoritm de calcul, penalitatea totală, incluzând şi dobânda, va fi mai mare decât în prezent pentru prima lună şi mai mică pentru obligaţiile care sunt amânate la plată după acest interval şi până la doi ani. După această perioadă de doi ani, penalitatea totală devine mai mare decât cea calculată în baza sistemului actual de impunere.
Astfel, pentru o firmă care face plata în a 30-a zi de la scadenţă, penalitatea şi dobânda aferentă vor reprezenta 1,8% din sumă, cu 50% mai mult decat până în prezent.
Pe de altă parte, noul sistem va introduce penalităţi pe primele 90 de zile de cel mult 1,8% din sumă, faţă de 5% cât se aplică în prezent, începând cu a 31-a zi de la scadenţă.
Firmele care aleg să nu achite restanţele bugetare pe o perioadă îndelungată (de peste 90 de zile) vor ajunge să achite echivalentul penalităţilor actuale abia după împlinirea a 750 de zile de la scadenţa obligaţiei fiscale.
Două instrumente de sancţionare separate
În nota de fundamentare, Ministerul Finanţelor arată că în proiectarea unui regim de sancţiuni pentru plăţile întârziate, trebuie ca penalizările şi dobânda să servească următoarelor obiective: penalităţile sunt menite să descurajeze neconformarea, în timp ce dobânda este destinată să protejeze valoarea reală a plăţilor reprezentând impozite, taxe şi alte sume datorate bugetului general consolidat.
„Pentru acest motiv, legislaţia fiscală ar trebui să stabilească penalităţile şi dobânzile ca două instrumente separate. Nivelul dobânzii trebuie să fie peste rata dobânzii creditelor acordate de instituţiile financiare, astfel încât să descurajeze contribuabilii de a utiliza arieratele ca surse de finanţare ale activităţilor lor, dar nici să nu fie la un nivel foarte mare, pentru a constitui un element împovărător pentru contribuabil. Penalităţile de întârziere trebuie să constituie o sancţiune pentru neplata la scadenţă, calculata ca un procent la nivelul sumei neplătite, astfel încât aceasta să crească în raport cu valoarea sumei neplătite şi cu perioada de întârziere“, se menţionează în document.
Dobânda aplicată de Fisc pentru întârzierile la plată este de 14,6% pe an, în timp ce rata medie a creditelor noi acordate de bănci se plasa în martie la 9,33%. Totuşi, în cazul liniilor de finanţare de capital de lucru, băncile practică şi dobânzi mai mari, care pot ajunge chiar la 18-19% în cazul firmelor cu o situaţie financiară precară.
Iniţiativa legislativă cuprinde mai multe măsuri fiscale, dar nu cuprinde un calcul privind impactul fiscal total sau măcar pe cel privind modificarea penalităţilor aplicate. Introducerea penalităţilor în primele 30 de zile de la scadenţa obligaţiei fiscale a fost decisă, cel mai probabil, şi pentru a compensa eventualele pierderi din scăderea penalităţilor aplicate între 31 şi 750 de zile de la scadenţă.
Noul sistem de calcul va fi aplicat obligaţiilor de plata scadente după 1 iulie 2013. Pentru obligaţiile cu scadenţă până la 1 iulie care sunt stinse după aceasta dată, vor fi aplicate actualele penalităţi.
Avantaje fiscale pentru firmele cu finanţări europene
În paralel cu ordonanţa de urgenţă privind modificarea regimului de sancţionare a datornicilor la buget, Finanţele pregătesc un act normativ care va da posibilitatea firmelor care au de încasat bani din fonduri europene să-şi amâne plata impozitelor şi taxelor, maxim doi ani, în limita sumelor pe care le au de primit.
Contribuabilii care au de încasat sume certe, lichide şi exigibile de la autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene în baza contractelor de finanţare încheiate cu acestea pot solicita amânarea la plată a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) sau transmise Fiscului pentru recuperare, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă.
Documentul are în vedere deblocarea activităţii contribuabililor care au de recuperat bani din fonduri europene, întrucât aceştia au pe de o parte de achitat impozite, taxe şi contribuţii, iar pe de altă parte trebuie să încaseze bani pentru care au depus cereri de rambursare, aflându-se astfel în impas financiar.
Amânarea la plată a obligaţiilor fiscale se va face în limita sumei pe care firmele o au de încasat din fonduri europene şi în ordinea vechimii datoriilor la ANAF.
Această facilitate nu va fi acordată companiilor aflate în procedură de insolvenţă sau de executare silită, prin poprirea sumelor de încasat de la autorităţile competente, şi nici celor care au în derulare o eşalonare la plată a datoriilor.
Pentru amânarea la plată, firmele trebuie să depună la ANAF o cerere de acordare a acestei facilităţi, însoţită de documentul în original emis de autoritatea competentă din care să reiasă totalul sumei exigibile care trebuie rambursată firmei în cauză, actul fiind valabil 20 de zile de la emitere.
Autoritatea competentă trebuie să elibereze acest document în cinci zile de la solicitare. Firma poate anexa la cererea de eliberare o notificare prin care renunţă la dreptul de a percepe sau încasa dobânzi, penalităţi sau accesorii aferente creanţelor de încasat de la autoritatea competentă în cauză.