Sărbătoare la Direcţia Generală Anticorupţie(VIDEO)

Astăzi, instituţia împlineşte opt ani de la înfiinţare

Astăzi este o zi mai specială pentru ofiţerii DGA, implicit pentru cei care activează în cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Buzău, marcând o dată importantă în istoria instituţiei. 30 mai este data la care a fost înfiinţată Direcţia Generală Anticorupţie, instituţia implinind astăzi opt ani de activitate.

Istoria DGA începe în anul 2005 când, în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor s-a constituit o unitate de elită cu asistenţă specializată din partea Marii Britanii şi a Spaniei, unitate având structură de poliţie judiciară şi fiind specializată în prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului MAI.

De la înfiinţare până în prezent, DGA s-a dezvoltat permanent, atât pe partea de combatere a faptelor de corupţie, cât şi pe partea de prevenire. Astfel, au avut loc numeroase campanii de instruire şi informare în rândul personalului MAI, dar şi în rândul cetăţenilor, fiind pusă la punct şi o linie verde anticorupţie la numărul 0800.806.806, care a devenit în timp principalul canal de comunicare cu publicul, fiind un instrument direct de sesizare a faptelor de corupţie.

La nivelul judeţului Buzău, DGA este reprezentată de Serviciul Judeţean Anticorupţie, structură care de-a lungul celor opt ani a avut numeroase rezultate notabile, realizând mai multe prinderi în flagrant, atât în cazul unor lucrători corupţi din cadrul structurilor MAI, cât şi al unor cetăţeni care au încercat să le ofere acestora mită pentru a li se rezolva favorabil diferite ­pro­bleme. Cel mai recent caz instrumentat de ofiţerii buzoieni de la DGA este cel al motociclistului de performanţă Daniel Vârgolici, care i-a promis unui poliţist o şpagă de 15.000 de euro după ce acesta îl prinsese conducând beat şi cu permisul suspendat prin oraş. A fost prins în flagrant după ce i-a oferit agentului o parte din bani, iar în prezent este trimis în judecată şi se află în arest preventiv.

Sediul Serviciului Judeţean Anticorupţie Buzău se află pe strada Chiristigii, nr. 8-10, unde cetăţenii care doresc să sesizeze fapte de corupţie comise de personal din cadrul MAI se pot prezenta în audienţă la şeful serviciului, comisarul şef Cornel Enache, în fiecare zi de miercuri, între orele 12.00-15.00, sau ori de câte ori consideră necesar. Ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Buzău mai pot fi contactaţi şi la numărul de telefon 0238.402024 sau pe adresa de e-mail [email protected] .