Duminică s-a disputat penultima etapă din cadrul competiţiei „Trofeul Buzăul-Sportiv” la minifotbal, întrecere dedicată sportivilor amatori, organizată de AS Galactic Buzău, alături de BuzăulSportiv.ro, cu sprijinul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Buzău şi al Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport Buzău.
În această rundă s-au marcat peste 50 de goluri şi s-au stabilit, în linii mari, cele patru echipe care vor avansa în faza semifinalelor, urmând ca ocupantele locurilor 3 – 6 din fiecare grupă să mai dispute încă un meci, în afara ultimului din grupe, pentru stabilirea ierarhiei finale. Capul de afiş al rundei cu numărul patru l-a reprezentant întâlnirea dintre Arhir 1 şi Taxiurile Global Buzău, ambele combatante în lupta pentru semifinale. Arghir 1 s-a impus cu 6 la 3, graţie golurilor semnate de Luca (min. 8), Tiberiu (min. 12), Fetic (min. 20), dar şi a triplei lui Leu (min. 14, 31, 33), în timp ce pentru selecţionata Taxiurile Global au marcat Marcu (min. 3 şi 23) şi George Lopătaru (min. 24). Ultima etapă este programată duminica viitoare, după această rundă cunoscându-se şi „careul de aşi” al întrecerii organizate la Galactic Club. De menţionat faptul că premiile oferite echipei de pe primul loc, după încetarea competiţiei vor reveni clasatei secunde, dacă echipa organizatorilor „Buzăul-Sportiv” va ajunge să câştige trofeul.
Arghir 1 – Taxiurile Global: 6 – 3 (3 – 4)
Au marcat: Luca, Tiberiu, Leu (3 goluri) şi Fetic/ Marcu (2 goluri) şi G. Lopătaru.
Arghir 1: Boghici, Ivan, Tiberiu, Leu, Fetic, Luca, Mazîlu, Arghir şi Botea. Antrenor: Daniel Arghir.
Taxiurile Global: Matei, Şarpe, Cazan, G. Lopătaru, Marcu, Sănescu, Anghel şi Lopătaru. Antrenor: Matei Ion..
Rezultate etapa a IV-a,
Trofeul Buzăul Sportiv
Buzăul Sportiv – Spartanii: 9 – 4
Vulturul C. – Legendarii: 5 – 2
Taxiurile – Arghir 1: 3 – 6
Condor – Ajax 23: 10 – 1
CRC Gas – Ever Grun: 3 – 6
Arghir 2 – Vali Team: 6 – 1
Clasament Grupa A
1. Arghir 2 4 3 1 0 24 – 11 10pct.
2. Condor3 3 0 0 26 – 2 9 pct.
3. Vulturul C. 4 2 0 2 14 – 12 6 pct.
4. Legendarii 4 1 1 2 25 – 23 4 pct.
5. Ajax 23 4 1 0 2 17 – 39 3 pct.
6. Vali Team 3 0 0 3 11 – 21 0 pct.
Clasament Grupa B
1. Buzăul Sportiv 4 3 0 1 28 – 17 9 pct.
2. Arghir 1 4 3 0 1 28 – 12 9 pct.
3. Taxiurile 4 2 0 2 19 – 14 6 pct.
4. Spartanii 4 2 0 2 25 – 21 6 pct.
5. Ever Grun 4 2 0 2 19 – 17 6 pct.
6. CRC Gas 4 0 0 4 10 -47 0 pct.
{vsig}articole/2013/06/04/semifinale{/vsig}