Un furt puţin ieşit din tipare le-a fost sesizat zilele trecute poliţiştilor din Pogoanele de un localnic care îşi pierduse portofelul, pomenindu-se peste câteva zile că, odată cu acesta, îi dispăruseră şi nişte bani de pe un card pe care avea de gând să îl blocheze. Avea să se convingă ulterior că totul s-a datorat prostului său obicei de a păstra în portofel, împreună cu cardurile, şi o hârtie pe care erau notate codurile PIN, să le aibă la îndemână atunci când voia să scoată bani de la bancomat.
La sfârşitul săptămânii trecute, omul mersese la un bar din localitate, unde petrecuse timp de câteva ore, cheltuind aproape toţi banii cash pe care îi avea la el. Uşor ameţit, nu şi-a dat seama că, la un moment dat, portofelul i-a căzut din buzunar, plecând apoi acasă şi lăsându-l pe podea, sub masă. Ulterior, portofelul a fost găsit de un angajat al barului, însărcinat cu debarasarea meselor şi curăţenia, acesta descoperind obiectul pierdut de client, în timp ce dădea cu mopul pe sub mese. În loc să îl ia şi să îl pună deoparte în aşteptarea proprietarului, care s-ar fi întors după el, bărbatul s-a lăsat pradă curiozităţii şi a început să cerceteze conţinutul. A găsit aici documentele personale ale posesorului, câţiva lei şi două carduri. Între cele două carduri, a găsit şi un petec de hârtie, pe care erau notate două numere din patru cifre, dându-şi seama imediat că era vorba de codurile PIN.
Şi-a însuşit portofelul, iar ulterior a mers la un bancomat, de unde a scos de pe unul din carduri 350 de lei, în timp ce posesorul îşi dăduse seama că pierduse portofelul. La trei zile după ce păţise necazul, a mers la bancă pentru a bloca cele două carduri, ocazie cu care a aflat că între timp cineva scosese 350 de lei de pe unul din ele. Abia atunci a realizat ce mare prostie făcuse păstrând hârtia cu codurile PIN în acelaşi portofel cu cardurile.
A făcut sesizare le Poliţie, reclamând furtul, poliţiştii demarând cercetările. Au trecut şi pe la barul unde omul îşi amintea că avusese ultima dată portofelul la el, iar în urma verificărilor efectuate au stabilit că acesta fusese găsit de angajatul barului. Ulterior, s-a stabilit că tot ele era cel care scosese bani de pe unul dintre carduri, fapt pentru care i s-a întocmit dosar penal pentru furt calificat, cu toate că acesta a dat asigurări că îi va restitui banii păgubitului.