La începutul acestei săptămâni, Jandarmeria buzoiană a demarat o campanie de recrutare a tinerilor care doresc să urmeze o carieră în slujba acestei arme, aceştia trebuind să urmeze mai întâi cursurile unităţilor de învăţământ specializate.
De această campanie se ocupă în special lucrătorii Compartimentului Resurse Umane din cadrul I.J.J., care sunt la dispoziţia celor interesaţi, fie la sediul inspectoratului, din strada Bazalt nr. 5, fie la numerele de telefon 0238.717734 sau 0238.721702, de luni până vineri, între orele 8.00-16.00. Personalul specializat le poate oferi celor interesaţi detalii legate de admiterea în instituţiile militare de învăţământ care formează ofiţeri sau subofiţeri jandarmi, îndrumându-i totodată pe aceştia în întocmirea dosarului de candidat.
Pentru sesiunea de admitere 2013, sunt disponibile 55 de locuri la specializarea jandarmi din cadrul Academiei de Poliţie, dintre care cinci sunt pentru învăţământul cu frecvenţă redusă. De asemenea, Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi de la Drăgăşani scoate la concurs 60 de locuri, iar cea de la Fălticeni, alte 50.
Pentru a putea participa la examenul de admitere la una dintre aceste instituţii de învăţământ, candidaţii trebuie să aibă maxim 27 de ani, să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale media generală de minim 8.00 şi să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ. De asemenea, în cazul bărbaţilor limita minimă de înălţime este de 1,70 metri, iar în cazul femeilor de 1,65 metri.