Bozioru, Odăile, Vipereşti, Mânzăleşti şi Cătina sunt nominalizate de Institutul de Politici Publice ca nefiind capabile să-şi asigure mai mult de un sfert din cheltuieli din resurse proprii
90 de unităţi administrative teritoriale din ţară, printre care şi cinci din judeţul Buzău, sunt arătate cu degetul de reprezentanţii Institutului pentru Politici Publice pe motiv că stau la mila autorităţilor judeţene şi a Guvernului pentru a putea funcţiona de la o lună la alta. Este vorba despre Bozioru, Odăile, Vipereşti, Mânzăleşti şi Cătina. În contextul discuţiilor despre regionalizarea României, IPP cere Guvernului să oprească transferul de fonduri publice către acestea şi alte 85 din ţară, comune, oraşe şi chiar municipii fără venituri proprii care să le poată acoperi măcar un sfert din cheltuielile de funcţionare. Şi asta până când vor fi în situaţia de a decide singure (prin referendum) asupra contopirii cu localităţi învecinate ori diversificării surselor de finanţare. Reprezentanţii IPP spun că politica păguboasă practicată de toate Guvernele României de până acum – de a trimite bani unor localităţi incapabile să încaseze contribuţiile de la propriii locuitori – este profund incorectă faţă de toţi cetăţenii acestei ţări care fac eforturi să îşi plătească taxele şi impozitele locale.
Numai într-un an, potrivit datelor Ministerului Finanţelor la data de 31 decembrie 2012, Guvernul a transferat din Bugetul de Stat aproximativ 300 milioane de lei (peste 65 milioane euro). România are astăzi aproape 3.200 de localităţi, ţara noastră încăpăţânându-se să nu canalizeze resursele publice (interne şi externe) către anumite zone în care să existe şi concentrare de populaţie pentru a se atinge un impact sporit, ci în cele mai îndepărtate cătune, cu câteva gospodării cărora li s-a cerut totuşi să aleagă primarul şi un întreg aparat administrativ.
Primarul din Odăile, Tache Grama: „Dacă situaţia nu se înrăutăţeşte, nu intrăm în insolvenţă”
Tache Grama, primarul comunei Odăile, unitate administrativ- teritorială cu doar 901 locuitori, recunoaşte că primăria pe care o conduce din 2008 funcţionează la limita supravieţuirii însă dă de înţeles că percepţia vizavi de situaţia unor localităţi ca acelea date exemplu de reprezentanţii IPP este total greşită. Aceasta, în condiţiile în care nivelul impozitelor şi taxelor nu acoperă necesarul, din moment ce numărul locuitorilor este destul de redus şi, în plus, nici contribuabilii persoane fizice şi juridice nu-şi achită dările la timp şi în cuantumul stabilit la nivelul comunei. Însă pe lângă fondurile necesare funcţionării primăriei, trebuie acoperite şi alte cheltuieli. „Faptul că avem alunecări de teren la nivelul comunei pe DC 84, în cinci zone, pe care le ţinem sub control prin reparaţii succesive. Pe de altă parte, nu numai alunecările de teren ne crează probleme. Faptul că persoanele fizice şi juridice nu-şi achită în totalitate impozitele, dar cauza principală este numărul mic de locuitori, calculul care se face la nivelul Direcţiei Finanţelor Publice judeţene cu privire la modul de formare a bugetelor locale. Vom vedea cum va fi pe anii următori. Cert este că, la momentul de faţă, dacă instituţiile judeţene – mă refer la Prefectură şi la Consiliul Judeţean – aşa cum le-am solicitat, pe calamităţi, ajutor şi sprijin financiar pentru rezolvarea problemelor, ne sprijină, toată comunitatea va fi salvată în sensul accesului către celelalte comune. Dacă nu, din păcate, nu putem, cu banii proprii, să ne asigurăm calamităţile şi în general cheltuielile adiacente. Aproape toate comunele cu un număr mic de locuitori nu au posibilitatea autofinanţării. Depindem de ceea ce ni se dă de la Consiliul Judeţean, prin formulă matematică, de ceea ce ni se acordă prin hotărâre de Guvern”, a spus Grama.
Spre exemplu, de câţiva ani se aşteaptă bani de la Guvern pentru refacerea unor bazine de captare şi alimentare cu apă din satul Piatra Albă, însă primarul de la Odăile este convins că nu este vorba despre rea-credinţă ci, din contră, nu există posibilitate financiară pentru toate solicitările pe calamităţi care vin din ţară. La fel, se doreşte modificarea Codului Fiscal, pentru ca primăriile comunelor de munte să poată încasa din nou impozitele pe terenurile agricole pe care locuitorii le au în zona de câmpie. Pentru cele 743 de hectare pe care aceştia le au la Padina, spre exemplu, Odăile pierde la buget 50.000 de lei anual, bani cu care s-ar asigura funcţionarea unităţii administrativ teritoriale 2-3 luni. „Dacă ar fi impozitate acolo unde există înregistrate în Registrul Agricol, ne-ar ajuta foarte mult în funcţionarea Primăriei”, a mai spus primarul comunei Odăile, Tache Grama.
Tache Grama spune că, dacă situaţia nu se înrăutăţeşte, comuna nu va intra în insolvenţă, pentru că la momentul de faţă „şi-au întins plapuma” atât cât şi-au permis şi nu înregistrează arierate.
Doar 10% din localităţile din România „nu ies pe minus”
Doar 10% din localităţile din România îşi permit astăzi să acopere integral din venituri proprii (impozite şi taxe locale) cheltuielile de funcţionare (care se ridică în medie la aproximativ un milion lei pe an la o comună). Asta nu împiedică însă comunele sărace să facă cheltuieli care depăşesc de sute de ori veniturile pe care sunt capabile să le colecteze, preferând să exercite încontinuu presiune pe Consiliile Judeţene şi pe Guvern, pentru a obţine bani prin diferite alte canale, precum fondul de rezervă ori fonduri speciale ale ministerelor. În altă ordine de idei, cei care sunt puşi de cetăţeni în fruntea localităţii trebuie să facă eforturi pentru bunăstarea locuitorilor, iar cheltuielile cauzate de lucrări de alimentare cu apă ori refacerea de drumuri nu trebuie să fie un lux, deşi Institutul pentru Politici Publice (IPP) critică faptul că în sistemul politic şi administrativ din România se cultivă o dependenţă financiară a localităţilor faţă de aparatul şi resursele centrale. Responsabilitatea faţă de situaţia de faţă aparţine administraţiei centrale. Pentru a nu pierde capital politic, niciun Guvern nu a fost dispus însă să îşi asume o decizie de eficientizare a costurilor publice renunţând la transferurile, pe diferite canale netransparente, de bani publici pentru localităţi care dovedesc o incapacitate incontestabilă de auto-susţinere a cheltuielilor minime de funcţionare.