Modele de cercei de aur pentru vara lui 2013 (I)

Fascinaţia pentru aur datează din cele mai vechi timpuri. Cerceii din aur se numără printre bijuteriile preferate ale femeilor, iar moda aduce mereu tendinţe noi şi în acest domeniu. Dacă îţi plac cerceii din aur, poţi caută modele în tendinţe prin magazinele de specialitate sau îţi poţi face pe comandă. Iată cele mai interesante modele de cercei de aur din 2013.

 

 

Cercei din aur mat

 

 

Cerceii cu aspect mat, fie din aur galben, fie în combinaţii cu aur alb sau roz sunt una dintre cele mai noi şi mai interesante tendinţe. Având în vedere că aspectul lor este foarte original, caută modele fără pietre preţioase sau cristale, întrucât acestea nu ar face decât să diminueze impactul vizual al materialului.

 

 

Cercei din material roz

 

 

Dacă în anii trecuţi aurul alb a fost în centrul atenţiei, în 2013 aurul roz preia supremaţia. Modelele sunt variate, de la cele simple până la cele decorate cu cristale sau pietre preţioase, iar modul în care se asortează aceşti cercei nu diferă cu nimic de asortarea celor clasici, din aur galben. Sunt versatili, există modele de zi, simple şi fine şi modele mai luxoase, de seară, aşa că, dacă plănuieşti să îţi cumperi o nouă pereche de cercei din aur, poţi alege cu încredere aurul roz în locul celui clasic, galben.