Dacă este joi, Opinia îţi face educaţie financiară:Creditele de nevoi personale, în lei sau euro? Avantaje şi dezavantaje

Criza zonei euro, care a indus noi presiuni asupra monedei naţionale în ultima perioadă, a redeschis dezbaterile privind creditarea în lei comparativ cu aceea în valută. În cele ce urmează, ne vom opri doar asupra împrumuturilor de nevoi personale, iar demersul nostru va scoate în evidenţă avantajele şi dezavantajele fiecărui tip de ­cre­ditare, pentru că o soluţie general valabilă nu există. Suma solicitată, valoarea ratelor, gradul maxim de îndatorare sau nivelul comisioanelor depind în primul rând de venitul fiecărui solicitant şi de garanţia adusă.

Creditul în lei

Principalul avantaj al creditului de nevoi personale în lei este eliminarea riscului valutar. Dacă optaţi şi pentru un împrumut cu dobândă fixă pe toată perioada de acordare, atunci planul dumnea­voastră financiar lunar poate fi mai uşor de administrat. Pe termen lung, este posibil ca ROBOR, indicele de referinţă pentru finanţările bancare în monedă naţională, să scadă, mai ales dacă dezinflaţia va fi durabilă, oferind astfel BNR posibilitatea de a reduce dobânda de referinţă. Băncile încearcă să-şi scadă costul de finanţare de pe piaţa locală prin acumularea depozitelor, ceea ce creează premise pentru ieftinirea suplimentară a împrumuturilor în lei.

Pe de altă parte, pentru contractarea unui credit în lei cu dobânda anuală efectivă (DAE) cât mai mică, cele mai avantajoase produse sunt cele oferite clienţilor care-şi primesc venitul prin instituţia respectivă. De exemplu, pentru un credit de 10.000 de lei acordat pe o perioadă de 5 ani, fără ipotecă, cele mai ieftine produse cu dobândă variabilă, sunt oferite de: Millennium Bank – DAE 11,05%; ING Bank – DAE 11,93%, Banca Transilvania – DAE 12,29%, Volksbank – DAE 12,66%, Credit Agricole – DAE 12,72%. Pentru creditele cu dobândă fixă, mult mai puţine însă, cele mai avantajoase oferte au fost lansate de Banca Transilvania – DAE 12,66% (cu virare de venit), Cetelem IFN – DAE 13,54% şi Garanti Bank – DAE 14,64%.

De reţinut, că pentru cre­ditele cu dobândă variabilă băncile nu percep comision de rambursare anticipată, iar la împrumuturile garantate cu ipotecă, instituţiile pot oferi finanţări mai mari decât pentru cele negarantate, şi de 85% din valoarea garanţiei.

Dacă analizaţi cu atenţie ofertele băncilor, veţi găsi şi instituţii de credit care nu impun un nivel minim al venitului. Dar nu trebuie să pierdeţi din vedere şi faptul că un venit lunar mai mic înseamnă şi o valoare a finanţării mai redusă. Problema are însă o rezolvare: băncile iau în calcul o serie întreagă de venituri dacă sunt declarate la administraţiile financiare: chirii, dividente, comisioane din vânzări, drepturi de autor etc.

Unele bănci oferă gratuit asigurarea de protecţie a ­ve­nitului, care acoperă pierderea involuntară a locului de muncă, incapacitatea temporară de muncă, invaliditate totală şi permanentă ori decesul din orice cauză.

Creditele pentru nevoi personale, cu ipotecă sau fără, sunt printre cele mai scumpe (după cardurile de credit). Cu alte cuvinte, înainte de a completa cererea de împrumut, documentaţi-vă asupra comisioanelor şi a nivelului dobânzii anuale efective.  Atenţie, deci, la capcana DAE. Nu vă uitaţi doar la rata de dobândă. În unele cazuri DAE poate fi şi de două ori mai mare. De exemplu, pentru un credit de 10.000 lei, acordat pe 5 ani, ofertele băncilor  variază între 11,05% – 28,4% pentru creditele fără ipotecă şi între 8,38 – 31,24%, pentru cele garantate. Pe de altă parte, lipsa unei garanţii solide se reflectă într-o dobândă mai ridicată. Astfel, dacă analizăm oferta din cadrul aceleiaşi bănci, diferenţa medie de dobândă între un credit de nevoi personale cu garanţii şi unul fără garanţii poate fi şi de 5%.

Potrivit noului regulament de creditare al BNR, perioda de acordare a fost limitată la 5 ani, ceea ce a determinat scăderea sumei maxime care putea fi accesată şi cu 30-40%. În principal, au fost afectate persoanele cu venituri mici.

O altă capcană poate fi şi cea a dobânzii fixe pe perioadă limitată. După expirarea acesteia, dobânda va fi raportată la indicii de referinţă ROBOR la 3 luni şi la 6 luni, care pot înregistra şi perioade de creştere. În afară de variaţia ROBOR, care se aplică tuturor instituţiilor de credit, un element important care afectează costul creditului este marja băncii. La unele instituţii, nivelul poate depăşi 7%. 

Pentru împrumuturile cu dobândă fixă, comisionul de rambursare anticipată este de 1% din sold dacă data convenită pentru încetarea contractului de credit este mai mare de un an şi de 0,5%, dacă este mai mică de un an.

Creditul în euro

În pofida înăspririi creditării în euro, pe piaţa românească mai există bănci sau instituţii de consumer finance (IFN) care mai acordă credite în euro fără garanţii.  În cazul în care optaţi pentru o finanţare garantată, trebuie să ştiţi că, în cazul aceleiaşi bănci, nivelul DAE scade vizibil comparativ cu un împrumut similar negarantat. De exemplu, DAE variază în acest moment pentru credite garantate în intervalul 7,20% (Piraeus Bank) – 14,74% (Millennium Bank), iar pentru cele negarantate, între 12,1% (Intesa San Paolo Bank) – 27,92% (UniCredit Consumer Financing).

Sunt instituţii de credit care nu percep comision de analiză şi nici asigurare de viaţă, iar alte bănci pot acorda chiar şi o perioadă de graţie de până la 6 luni, în care se plătesc doar dobânda, comisioanele şi prima de asigurare. Dacă solicitantului i se virează salariul prin aceeaşi bancă, DAE poate scădea cu 1 punct procentual.

Cu toate acestea, riscul valutar este tot mai vizibil în ultima perioadă. Deprecierea monedei naţionale faţă de anii de boom economic continuă să potenţeze explozia restanţelor la creditele în valută. De exemplu, cele mai recente date ale BNR arată o creştere anuală de peste 1 miliard de euro a întârzierilor la plată, până la 4,3 miliarde de euro în aprilie 2013. De altfel, Banca Naţională a înăsprit creditarea în euro, limitând perioada de acordare a creditelor de nevoi personale la 5 ani, decizia determinând scăderea sumei maxime care putea fi accesată aproape la jumătate. Acelaşi nou regulament de creditare impune condiţii foarte stricte şi la calcularea gradului maxim de îndatorare. În general, acesta se stabileste în funcţie de profilul clientului şi poate atinge o valoare maximă de 50%. La calculul său, cheltuielile de subzistenţă sunt de aproximativ 600 lei. Potrivit statisticilor BNR, pe parcursul lunii aprilie, finanţările s-au scumpit cu aproape 1 punct procentual, de la 5,92% la 6,77% (DAE mediu) în pofida reducerii indicelui de referinţă Euribor la 3 luni şi la 6 luni.  De altfel, analiştii consideră că este de aşteptat ca în viitor nivelul indicilor de referinţă Euribor să crească, ceea ce va atrage scumpiri ale creditelor în euro. În acest moment, dobânda cheie a BCE se menţine la nivelul minim istoric de 1%.

Şi costurile acestor ­cre­dite depind de marjele băncilor. în unele cazuri acestea pot urca şi la 11%. Deşi sumele obţinute pot ajunge şi la 50% din valoarea garanţiei, comisioanele de analiză sunt mult mai mari la finanţările garantate decât cele percepute pentru creditele negarantate. Dacă în cele mai multe cazuri, băncile percep la împrumuturile fără ipotecă un comision de 300 de euro, pentru cele cu ipotecă acesta poate ajunge şi la 1250 de euro.