Stocul de sânge insuficient din grupele rare, B negativ şi AB negativ, le dă bătăi de cap autorităţilor medicale

Donarea de sânge este un act umanitar pe care fiecare dintre noi ar trebui să îl facă fără a solicita ceva în schimb. „Oferă darul vieţii – donează sânge!”, acesta este sloganul zilei de 14 iunie, când se marchează „Ziua Mondială a Donatorului de Sânge”.  Centrul de Transfuzii Sanguine (CTS) Buzău va marca cu fără prea mult fast ziua dedicată celor care se gândesc la semenii lor aflaţi pe un pat de spital şi vin să doneze sânge. Împreună cu reprezentanţii Bisericii Adventiste din Buzău, CTS va organiza, sâmbătă, o acţiune benevolă de donare de sânge, a precizat directorul CTS Buzău, biologul Adriana Crăciun.

De altfel, donatorii sunt bine­veniţi în această perioadă, vara fiind întotdeauna o perioadă în care numărul celor care vin să doneze sânge este mai mic.

Criza de sânge se simte cel mai acut în grupele rare, B ori AB cu RH negativ, pentru că numărul donatorilor cu astfel de grupe nu este ridicat. Toţi cei care doresc să doneze sânge sunt bineveniţi la Centrul de Transfuzii Sanguine Buzău. Pentru că au pe cineva drag pe patul de spital sau pentru că doresc să dea o mână de ajutor unui om bolnav trebuie să respecte anumite condiţii. Donarea de sânge este permisă numai persoanelor sănătoase cu vârsta cuprinsă între 18 şi 62 ani, celor care nu au valorile tensiunii arteriale peste 20 mm Hg sau sub 10 mm Hg şi nu au suferit de boli transmisibile în viaţă. În plus, donatorilor le este interzis să consume alcool sau să mănânce gras înainte de a se prezenta la recoltarea de sânge. Pentru 455 de mililitri de sânge donat, se acordă bonuri valorice de aproape 60 de lei.