Un „partener penal” iscă scandal în Consiliul Judeţean

„Hristos s-a înălţat!”, i-a salutat, ieri, preşedintele Consiliului Judeţean, Cristinel Bîgiu, pe cei 30 consilieri prezenţi la a doua şedinţă extraordinară din această lună a deliberativului judeţean, dedicată aprobării urgente a unor hotărâri privind două proiecte cu finanţare europeană. După nici cinci minute, am asistat, cu toţii, la o altă înălţare, respectiv a tonului discuţiilor purtate, mai întâi pe tema ordinei de zi şi apoi pe tema proiectelor respective, chiar între Cristinel Bîgiu, pe de o parte, şi liderul grupului consilierilor Partidului Poporului-Dan Diaconescu, Eduard Dumitraşcu.

Discuţii care s-au lăsat inclusiv cu puneri la punct pe ton ridicat şi cu acuzaţii legate de lipsa celor şapte ani de acasă şi de politicianism.

Tonul l-a dat Eduard Dumitraşcu care, „în numele consilie­rilor PP-DD, ai PDL şi al celor care vor să asculte”, a cerut scoaterea de pe ordinea de zi a două proiecte, dintre care unul suplimentar, care se referea la aprobarea participării Consiliului Judeţean, în calitate de co-organizator, la Campionatul Mondial de Enduro, participare care include şi alocarea sumei de 150.000 lei acestei competiţii. Liderul consilierilor PP-DD a invocat tardivitatea unei asemenea iniţiative, dat fiind că acest campionat începe astăzi. La celălalt punct al ordinei de zi contestat de Dumitraşcu – aprobarea promovării proiectului „Program de intervenţii integrate pentru şomeri – certitudinea unui viitor durabil” în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane”, Axa prioritară 5-Promovarea măsurilor ­active de ocupare, Domeniul de intervenţie 5.1-Dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare -, argumentele acestuia au fost de altă natură. Respectiv că pe numele administratorului unuia dintre partenerii din proiect, SC Centrul de Consultanţă şi Studii Europene SRL, gălăţeanul Mihăiţă Oţelea, a fost pronunţată, în baza rechizitoriului Direcţiei Naţionale Anticorupţie, o sentinţă de patru ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave –  recursul la aceasta aflându-se pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie –  pentru inginerii financiare, respectiv o pagubă de 10 miliarde lei vechi în cadrul unui proiect similar derulat acum zece ani în parteneriat cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi.

În replică, preşedintele Consiliului Judeţean, Cristinel Bîgiu, după ce l-a acuzat pe liderul consilierilor PP-DD de politicianism, proaste maniere şi dezinteres faţă de problemele buzoienilor – dat fiind că acesta din urmă este bucureştean – a declarat, la finalul şedinţei: „A fost un mod greşit de a pune problema. Totul a fost transparent. Într-adevăr, termenul redus la depunerea unui proiect pe fonduri europene a dus şi la organizarea acestei şedinţe extraordinare. Toate întrebările au fost puse, lămurite, au fost luate şi în discuţiile pe care ieri

le-am avut. Aceste declaraţii au fost doar mediatice. La primul punct este vorba despre crearea de locuri de muncă pentru 1.000 de buzoieni. De ce nu vrem să înţelegem că este o prioritate a buzoienilor crearea de locuri de muncă? Modul în care sunt gestionaţi banii este verificat în orice proiect european. Nu înţeleg de ce au fost aceste discuţii”.

Cele două proiecte de hotărâre contestate au fost aprobate cu 19 voturi pentru (consilierii Uniunii Social Liberale) şi 11 împotrivă (consilierii Partidului Democra Liberal şi ai Partidului Poporului-Dan Diaconescu). Cea de-a treia, privind măsurile de implementare a proiectului „Reconstrucţie ecologică forestieră pe terenuri degradate în perimetrul de ameliorare Gherăseni” a fost adoptat în unanimitate.

Comunicat de presă PP-DD

În urma şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Buzău, din data de 13.06.2013, precizăm următoarele:

1. Consilierii PP-DD se dezic de maniera dictatorială în care sunt conduse şedintele de consiliu şi fac apel la dialog şi transparenţă în cadrul tuturor şedinţelor de comisii şi a celor de la Consiliul Judeţean Buzău.

2. Consilierii PP-DD niciodată nu au contestat proiectul propus de domnul Preşedinte Cristi Bîgiu, ci doar modalitatea de prezentare a acestora, lipsa de transparenţă şi maniera de alegere a participanţilor din proiectul prezentat astăzi (nr. ieri).

3. Consilierii PP-DD încurajează demararea oricărui tip de proiect finanţat din fonduri proprii sau din fonduri europene care respectă două principii de bază: principul utilităţii publice şi cel al legalităţii. Nu putem fi de acord cu atragerea de parteneri cercetaţi penal pentru proiecte similare, sau a unor parteneri care nu deţin experienţa necesară derulării unor proiecte de un asemenea nivel – conf. Anexa . 3 ANEXA 3 – RD BUZAU.pdf, 4 ANEXA 4 – RD BUZAU.pdf, articol_viata_libera_galati.pdf, articol_viata_libera_galati_2(1).pdf, fisa dosar.pdf

4. Consilierii PP-DD salută iniţiativă desfăşurării campionatului de Enduro şi îi felicită pe organizatori pentru reuşita realizării acestui eveniment în judeţul nostru. Dată fiind importanţa unui astfel de eveniment de anvergură internaţională, nu putem fi de acord ca instituţia Consiliului Judeţean Buzău să devină coorganizator cu mai puţin de 24 ore înainte startul competiţiei. Nu putem fi de acord cu alocarea oricărei sume care nu este legal justificată/prezentată (dacă există justificarea legalităţii şi a serviciilor-produselor ce urmează a fi achiziţionate, aceasta nu ne-a fost prezentată).

5. În perioada următoare, cu maximă celeritate, vom informa organismele competente şi cu rol decizional în privinţa desfăşurării proiectului „Program de intervenţii integrate pentru şomeri – certitudinea unui viitor durabil” având ca parteneri persoane cercetate pentru înşelăciune în formă continuată, fals în înscrisuri şi fals în declaraţii.

6. Consilierii PP-DD nu se dezic de Statutul şi Programul politic al partidului şi ori de câte ori va fi nevoie vor aduce în faţa opiniei publice toate informaţiile şi aspectele pe care este necesar să le cunoască.