În perioada 10-16 iunie, respectând activităţile din calendarul Organizaţiei Europene a Poliţiilor Rutiere, poliţiştii buzoieni de la Circulaţie au fost angrenaţi în mai multe acţiuni de verificare a modului în care conducătorii auto şi pasagerii acestora respectă obligativitatea portului centurii de siguranţă.
Astfel, zilnic au fost mobilizaţi 91 de poliţişti care au făcut controale pe această linie, aplicând în total 522 de sancţiuni pentru neutilizarea centurii de siguranţă. Scopul urmărit a fost conştientizarea ocupanţilor autovehiculelor cu privire la importanţa utilizării centurii de siguranţă sau a altor dispozitive omologate şi a faptului că acestea le pot salva viaţa în cazul unui accident grav de circulaţie. Întrucât numărul şoferilor depistaţi fără centuri a fost destul de mare, poliţiştii vor continua activităţile de control până pe data de 23 iunie. Aceştia vor încerca să îi facă pe şoferi să înţeleagă faptul că centurile nu au fost proiectate pentru confort, ci pentru siguranţa ocupanţilor vehiculelor şi că acestea nu previn accidentele, dar joacă un rol important în reducerea gravităţii rănilor produse ocupanţilor unui autovehicul implicat într-un accident rutier.