L-am ascultat zilele trecute pe preşedintele Traian Băsescu vorbindu-le femeilor de succes, în cadrul unei întâlniri organizate de o revistă de business. Ideea discursului său a fost că România se confruntă cu o scădere demografică accentuată, iar femeia trebuie să-şi asume natalitatea drept o misiune ce trebuie ridicată la nivelul unui act patriotic.
Cu alte cuvinte, când reprezentanţii statului se dovedesc lipsiţi de imaginaţie şi viziune economică, eşuând în încercarea de a spori bunăstarea populaţiei, nu le mai rămâne decât soluţia unor discursuri lamentabile, gen „maternitatea este una dintre misiunile fundamentale ale femeii”. Din păcate, Traian Băsescu nu s-a oprit aici. Această modalitate de abordare a problemei, care poate părea nu numai simplistă, ci chiar jignitoare, a continuat. Preşedintele a adus în discuţie şi exemplul femeilor rome care sunt „productive” şi reuşesc să crească 5-6 copii, în timp ce româncele nu pot face faţă nici măcar unuia. Atenţia auditoriului a fost menţinută şi de câteva picanterii referitoarele la propriile sale fiice, Traian Băsescu declarând că numai pe Elena a reuşit s-o convingă să aibă copii, pe Ioana, nu. În cele din urmă, când invitatele au putut să-i aducă contra-argumente şi se părea că preşedintele a renunţat, în sfârşit, la discursul cu profunde accente demagogice, apele s-au tulburat din nou. Este adevărat, şi-a amintit că societatea nu este stabilizată, că piaţa muncii este marcată de incertitudine şi că ratele la credite provoacă stres. Însă, a afirmat că toate acestea sunt „efectele”, nu cauzele fenomenului.
Dincolo de mesajul preşedintelui, scăderea natalităţii, declinul demografic sau îmbătrânirea populaţiei sunt chestiuni care macină guvernele statelor dezvoltate de ani buni, din cauza gravelor consecinţe economice, inclusiv presiunea pe sistemele de pensii. Prin studii academice, anchete ori sondaje, economiile vestice, inclusiv cea americană şi cea japoneză, încearcă să găsescă un răspuns la întrebarea secolului: „De ce scade populaţia?”. Inutil să mai precizăm că nicăieri nu se comandă sporul natural, aşa cum încearcă Traian Băsescu, ci se caută cauzele, pentru a se găsi soluţii adecvate economic şi social.
Nesiguranţa locului de muncă, şomajul şi stresul supra-îndatorării sunt determinanţi de dată recentă, produşi în special de neputinţa autorităţilor de a rezolva consecinţele crizei financiare. Dar scăderea natalităţii nu a început în 2008, ci este un fenomen caracteristic ultimilor decenii. Sărăcia, şomajul, instabilitatea economică sau, în mod ironic, emanciparea femeii, explozia informaţiei ori chiar consumerismul pot fi câteva din cauzele faptului că „româncele nu mai fac copii”.
Din cartierul Primăverii sau din Vila de la Snagov lucrurile se văd altfel decât sunt percepute, să zicem, pe strada Transilvaniei din Buzău. Iar aceasta este până la urmă diferenţa dintre România lor – în care li se impune femeilor o misiune patriotică-şi România noastră, în care milioane de românce chiar îşi asumă, zi de zi, această misiune.
Mult mai potrivit ar fi fost ca preşedintele să transmită un mesaj de susţinere acelor mame care se zbat, dintr-un salariu de 600-700 de lei, să-şi crească şi să-şi educe copiii într-o ţară în care dezinteresul unei minorităţi conducătoare faţă de populaţie a devenit politică de stat. Este imposibil ca Traian Băsescu să nu facă diferenţa. Este imposibil să nu aibă o cât de modestă idee despre deriva în care se află societatea românească. Dar pentru că nu are nicio soluţie concretă şi realistă, adoptă alte tactici de convingere: culpabilizare – este vina româncelor că nu fac copii; intimidare mascată – va avea loc o „schimbare consistentă a structurii populaţiei pentru că avem minoritatea romă, care este extrem de productivă“; joacă rolul victimei – „Mă rog, cu asta mică am reuşit până la urmă, cu cea mare nu reuşesc”. Ce a urmărit, deci, preşedintele cu discursul său? Foarte simplu: a aplicat o tehnică de manipulare psihologică. Este exact ceea ce ni se întâmplă de peste 20 de ani.