Ştirile cu care am început această săptămână, care a stat sub semnul Rusaliilor, ne-au redus la tăcere şi tristeţe. Un autocar cu 47 de pasageri români s-a răsturnat într-o zonă montană aflată la 30 de kilometri de capitala muntenegreană, Podgoriţa.
Se spune despre drumul european care traversează Muntenegru că este unul dintre cele mai frumoase din Europa, însă şi unul dintre cele mai periculoase. Priveliştile minunate ale peisajului sunt umbrite de situaţia infrastructurii care prezintă riscuri majore: sute de accidente au loc aici, E 65 fiind cunoscut ca drum al morţii.
Accidentul s-a soldat cu 18 persoane decedate, 22 de persoane rănite în diverse stadii, iar şapte persoane aflate la Terapie Intensivă (trei în comă).
Cine a fost vinovat?
Eroarea umană, vina autorităţilor care nu au montat stâlpi de susţinere în porţiunea aceea, tocmai pentru a împiedica prăbuşirea autovehiculelor (în Româna măcar în zonele cu probleme de acest fel autorităţile au montat balustrade solide din beton), compania de transport care nu ar fi trebuit să angajeze un şofer vitezoman „capabil” să rişte viaţa călătorilor, legile prea blânde pentru profesionişti… Ştim bine ce fac şoferii de autovehicule mari pe şosele! Cui nu îi este frică de aceştia?
Victime ale accidentului au declarat că şoferul a avut viteză mare şi că nu a cunoscut prea bine traseul. I-ar fi zis şoferului să încetinească. Au fost conştienţi când s-au rostogolit cu autocarul, vedeau frunzele, crengile copacilor, simţeau loviturile…
Nu poţi să nu te revolţi împotriva tuturor celor care, cu mai multă atenţie, ar fi putut preîntâmpina acest cumplit accident!
Şi, de departe, nu poţi să nu te gândeşti la solidaritatea oamenilor din zonă, a muntenegrenilor!
Din cauza terenului accidentat, echipele de salvare au fost nevoite să coboare pe frânghii până la autocar, iar răniţii au trebuit să fie scoşi pe braţe dintre fiarele contorsionate ale autocarului. Localnici salvatori, zeci de donatori de sânge, autorităţi care s-au mobilizat foarte repede, iată o dovadă de solidaritate umană nemaivăzută!
Marţi au fost aduse în ţară victimele, răniţii mai uşor sau mai grav, cei aflaţi în comă şi decedaţii identificaţi sau neidentificaţi încă.
Miercuri, zi de doliu naţional. În semn de respect faţă de oamenii nevinovaţi aflaţi la ceas de cumpănă.
Dar, o mie de cuvinte şi fapte de le-am spune sau de le-am face, nu îi pot aduce înapoi pe cei care şi-au pierdut viaţa.
Să ne rugăm pentru sufletele lor! Dumnezeu să-i ierte! Condoleanţe familiilor şi prietenilor acestor victime!
Violeta VÎLCU este profesoară de Limba Latină la Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare“ şi director al Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu“