Poliţiştii aşteaptă concluziile legiştilor, pentru a stabili faptele de care se face vinovat agresorul
Un râmnicean de 39 de ani a fost „operat” la domiciliul părinţilor săi, de un chirurg de ocazie, în persoana fratelui său mai mare, care i-a făcut o incizie cu bisturiul în urma unui conflict spontan pe care l-au avut zilele trecute.
Râmniceanul mersese să îşi viziteze părinţii, care locuiesc în comuna Ziduri, iar aici s-a întâlnit cu fratele său mai mare, în vârstă de 48 de ani. Între cei doi existau unele neînţelegeri mai vechi şi, de aceea, în ultima vreme, ori de câte ori se întâlneau, se lăsa cu ceartă, fiind nevoie de intervenţia rudelor pentru a calma spiritele. Nici de această dată nu s-au putut abţine de la scandal, aşa că, la un moment dat, fratele mai mare a început din nou să vină cu reproşuri la adresa mezinului, făcute chiar de faţă cu părinţii.
Celălalt a ripostat la rândul său, iar conflictul s-a amplificat, cei doi fraţi adresându-şi unul altuia vorbe grele şi ameninţări. Bătrânii nu au reuşit să-i potolească, aşa că de la vorbe grele
s-a trecut la agresiuni, cei doi fraţi sărind la bătaie. Mai iute de mână, fratele de 48 de ani a înşfăcat un bisturiu aflat pe o măsuţă din apropiere, iar în momentul în care mezinul s-a apropiat de el, l-a înţepat cu lama acestuia, provocându-i o tăietură destul de adâncă, precum o incizie făcută de un chirurg.
Victima şi-a acoperit rana cu o cârpă pentru a opri sângerarea, după care a anunţ at imediat poliţiştii din localitate, reclamând că a fost tăiat cu bisturiul de fratele său. Ulterior, bărbatul rănit a fost transportat la spitalul din Râmnicu Sărat, în timp ce fratele său a fost audiat de poliţişti. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal, iar încadrarea juridică a faptei urmează a fi făcută în funcţie de concluziile medico-legale, acesta riscând să fie acuzat chiar de tentativă de omor, dacă se va stabili că rana provocată fratelui său i-a pus acestuia viaţa în pericol.