Despre România se spun şi se scriu multe, chiar foarte multe lucruri. Dar cel care se repetă cu obstinaţie este cel privind potenţialul de dezvoltare a ţării, adică şansele de a atrage investiţii care să genereze venituri.
De 23 de ani, în privinţa agriculturii nu auzim decât despre uriaşul potenţial de export al recoltelor de grâu sau porumb. Nu auzim decât de imensul potenţial de valorificare a livezilor sau plantaţiilor legumicole. Se fac studii şi se clamează potenţialul colosal al comercializării mierii sau al cărnii. Dar niciunul dintre acestea nu este transformat în realitate, adică în bani. Investiţii în irigaţii şi desecări sau în centre de colectare şi de distribuţie fie nu se fac, fie sunt insuficiente. De aceea, an de an, Guvernul aşteaptă de la Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie veşti bune sau rele privind prognoza de precipitaţii, pentru a-şi face calcule privind contribuţia în PIB a acestei ramuri economice cu un potenţial enorm, dar veşnic nevalorificat.
În acelaşi mod ni se vorbeşte de imensul potenţial turistic al ţării. De staţiunile de pe Litoral sau de cele balneo-climaterice, de pârtiile de schi, de mănăstirile Moldovei, de bisericile fortificate din Transilvania, de culele din Oltenia, de tradiţiile satelor bucovinene, maramureşene sau a celor din Apuseni. Avem chiar şi un potenţial turistic al patrimoniului arhitectural industrial. Dar valurile de turişti prin care am putea să-l valorificăm nu vin nici vara, nici iarna. Iar românii care se hotărăsc să-şi urce familiile în maşini pentru a cunoaşte, fără ironie, „frumuseţiile patriei”, aleg strict puţinele variante cu şosele rapide, despre autostrăzi fiind încă prea devreme să vorbim.
Despre resursele naturale se poate spune acelaşi lucru. Bogate, dar neîndeajuns valorificate. Şi băncile vorbesc de potenţial de dezvoltare, în condiţiile în care milioane de locuitori din zona rurală sunt lipsiţi de servicii financiare. Dar când vine vorba despre extindere, gradul de sărăcie a populaţiei angajate în agricultura… cu potenţial îşi spune cuvântul, iar instituţiile de credit îşi amână planurile.
Un alt potenţial de dezvoltare considerabil pentru investiţii este dat şi de mărimea pieţei de consum, a doua din Europa Centrală, precum şi de capitalul uman bine instruit.
Din păcate, în niciunul dintre toate aceste domenii nu s-a aplicat un proiect de dezvoltare coerent sau complet. Lipsa de viziune, de imaginaţie, interesele politice, de grup sau personale ale celor pe care, generic, îi numim guvernanţi, au menţinut România într-o stare de sărăcie de nepermis pentru o ţară europeană.
Chiar în această săptămână, Prinţul Edward, al treilea fiu al Reginei Elisabeta a Marii Britanii, afirma, diplomat, că economia României are un mare potenţial, fiind o ţară prietenoasă şi apropiată geografic pentru investiţiile britanice. Dar, cu excepţia Vodafone şi GlaxoSmithKline, marile corporaţii din Albion nu sunt prezente, în pofida uriaşelor oportunităţi din economie. De ce? Un răspuns poate fi găsit în mesajul cancelarului Germaniei, Angela Merkel, transmis premierului Ponta: „Pentru economia germană este foarte important să fie respectate standardele statului de drept, să existe siguranţă juridică, să fie combătută corupţia şi să existe transparenţă”.
Acesta este şi motivul pentru care, de exemplu, la simulacrul de privatizare al companiei CFR Marfă – cu un câştigător „ales” dintre candidaţii descalificaţi iniţial – nu au venit companii puternice, de talia Deutsche Bahn.
Chiar dacă părem cinici, trebuie să admitem totuşi că nici în privinţa corupţiei, mică sau mare, potenţialul nu este atins.
Oportunităţile de dezvoltare par nelimitate. Pentru autorităţi, toate acestea nu contează. Iar România va rămâne veşnic în Topul ţărilor cu potenţial de dezvoltare, în timp ce veniturile românilor vor continua să se plaseze pe ultimele locuri din Europa.