Pentru contribuabilii unui oraş precum Buzăul, deciziile europene de săptămâna trecută privind falimentul bancar sau Uniunea bancară pot părea prea puţin interesante pentru viaţa de zi cu zi. Mai ales că, de la declanşarea crizei, instituţiile de credit din România nu au fost zguduite de „cutremure financiare”.
Pentru românul cu un depozit bancar de câteva mii de euro, cel mai important lucru este ca micile sale economii să fie garantate şi să le poată recupera, indiferent de ceea ce se întâmplă cu banca. Din acest punct de vedere, poate fi liniştit, pentru că regula garantării depozitelor de până la 100.000 de euro a fost întărită. De altfel, potrivit schemei de compensare a Fondului de Garantare a Depozitelor, în caz de faliment îşi recuperează banii în maximum 20 de zile, inclusiv dobânda.
Dincolo însă de acest fapt, globalizarea, aderarea la UE şi complexitatea circuitelor financiare pot aduce consecinţele unui eventual cutremur bancar din Franţa, Marea Britanie sau Austria până în casele buzoienilor. De exemplu, dacă au investit într-o pensie privată facultativă (pilonul III) sau într-o asigurare, iar fondul de pensii sau asigurătorul le-a plasat banii în obligaţiunile băncii intrate în dificultate, vor fi afectaţi de pierderile provocate de un eventual faliment.
Şi asta, pentru că săptămâna trecută, la Bruxelles, miniştrii de Finanţe ai celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, au stabilit ordinea entităţilor care suportă nota de plată pentru lichidarea ordonată sau reorganizarea unei bănci în dificultate. Aceasta este:
– acţionarii băncii;
– creditorii „juniori” – deţinătorii de obligaţiuni negarantate şi companiile cu depozite bancare
– creditorii „seniori” – deţinători de obligaţiuni garantate cu cash (bani);
– sistemele bancare;
– fondurile de salvare europene;
– deţinătorii de depozite pentru partea care depăşeşte 100.000 de euro.
Nu vor avea nimic de plătit în cazul unui faliment persoanele fizice care au depozite de până la 100.000 de euro şi deţinătorii de obligaţiuni ipotecare (garantate cu portofoliul de credite ipotecare).
Soluţie pentru reducerea notei de plată
Există însă o anumită flexibilitate în aplicarea acestei reguli. Statele pot impune acţionarilor şi creditorilor să acopere pierderi de minim 8% din pasivul (datoriile) băncii cu probleme, iar după aceea pot apela la resursele sistemelor bancare naţionale sau la fonduri de salvare europene, precum Mecanismul European de Stabilitate, dar sumele obţinute astfel nu pot depăşi 5% din pasiv. Concret, dacă o bancă are obligaţiuni emise şi depozite atrase în valoare totală de 100 de miliarde de euro, acţionarii şi creditorii sunt obligaţi să suporte mai întâi pierderi de minimum 8 miliarde de euro, iar apoi banca poate cere de la fondurile de salvare maximum 5 miliarde de euro.
Contribuabilii din UE s-au săturat să plătească
Această hotărâre face parte din prevederile noului regulament de salvare a băncilor, care va intra în vigoare cel mai probabil în 2018. Până atunci Comisia Europeană trebuie să elaboreze Directiva, Parlamentul European să o ratifice, iar statele membre să o preia în legislaţiile naţionale.
Principiul care a stat la baza acestor reguli a rezultat din experienţa ultimilor 5 ani, în care bugetele de stat din diferite ţări europene, cu alte cuvinte toţi contribuabilii din statele respective, au plătit sute de miliarde de euro pentru acoperirea pierderilor uriaşe cauzate de riscurile exagerate asumate de bancheri. Ca atare, la nivelul UE s-a decis ca nota de plată să revină responsabililor direcţi, în primul rând acţionarilor, iar în al doilea rând creditorilor. Dar cum sub acest ultim termen generic – de creditori – intră şi „categoria grea”, adică aceia care împrumută banca prin intermediul obligaţiunilor şi care deţin informaţii şi cunoştinţe financiare de vârf, dar şi „categoria uşoară”, adică aceia care şi-au constituit depozite doar în baza dobânzilor afişate, UE a stabilit că doar primii suportă falimentul, iar ceilalţi, doar pentru partea care depăşeşte 100.000 de euro. De exemplu, dacă un deponent are 120.000 de euro depuşi într-o bancă intrată în dificultate, 100.000 de euro îi recuperează integral (plus dobânda cuvenită), iar din restul de 20.000 de euro trebuie să contribuie pentru redresarea instituţiei.
Revenind la exemplul buzoienilor, trebuie să precizăm că unii dintre cei mai mari deţinători de obligaţiuni bancare sunt fondurile de pensii şi companiile de asigurări. Când băncile au nevoie de bani şi nu pot să se împrumute de la alte instituţii similare ori de la băncile centrale, emit astfel de titluri şi le oferă unor investitori. |n general, obligaţiunile se emit pe termen lung, 10-20 de ani. |n acest timp, investitorii primesc periodic dobândă, iar la final îşi recuperează banii daţi băncilor. Cu alte cuvinte, buzoienii care şi-au cumpărat o asigurare sau o pensie privată nu au în principiu nicio problemă dacă asigurătorul sau fondul de pensii le investeşte banii în obligaţiunile unei bănci solide. Dar dacă aceasta intră în dificultate, asigurătorul sau fondul de pensii este chemat să suporte o parte din pierderi, fapt care îi va afecta şi pe concetăţenii noştri, care, indirect, au fost expuşi falimentului.
Miza noilor reguli: 2014, anul adevărului
Noile reguli destinate salvării sau lichidării controlate a unei bănci reprezintă un pas înainte pentru înfiinţarea, anul viitor, a Uniunii Bancare. Deşi, România nu face parte din zona euro, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a anunţat deja că pentru ţară „apartenenţa la Uniunea Bancară apare drept o alegere naturală, în condiţiile în care băncile din zona euro deţin trei sferturi din activele (creditele şi garanţiile) sistemului bancar românesc şi două treimi din capitalul acestuia”.
Uniunea Bancară înseamnă însă şi o supraveghere comună, realizată de Banca Centrală Europeană. Instituţia se pregăteşte ca în 2014 să testeze serios marile bănci europene, inclusiv cele care au sucursale şi pe piaţa românească. Analiştii spun că verificarea va fi foarte serioasă, pentru că în joc este credibilitatea BCE. |n aceste condiţii, este greu de crezut că, după test, toate băncile vor primi calificativ de trecere. De aici şi toată spaima privind nota de plată în caz de faliment sau de salvare.
Soluţia românească va fi aplicată în iulie?
Fără doar şi poate, sistemul bancar românesc este stabil, un fapt determinat şi de supravegherea vigilentă a Băncii Naţionale. Tocmai de aceea, surse din piaţa bancară spun că, în luna iulie, BNR va aplica unei instituţii de credit în dificultate soluţia „băncii-punte”.
Aceasta este unul dintre cele trei instrumente pe care banca centrală le va putea folosi în cazul în care o entitate ameninţată de faliment va fi considerată ca având risc sistemic, adică o eventuală cădere a instituţiei de credit va afecta semnificativ şi alte bănci. Banca–punte îi va permite continuarea serviciilor bancare şi plata creditorilor.