Oricare dintre noi s-a simţit, la un moment dat, agresat de sistemul care în care este blocată România. Nimic nu funcţionează bine şi coerent de la cap la coadă. Nimic nu este stabil. Singura certitudine este că totul se modifică periodic. |n general, din patru în patru ani. Dacă în viaţa de zi cu zi, schimbările – plătite cu bani grei din fonduri publice ar fi în bine, am zice că sunt necesare.
Dar cum ele nu au nicio finalitate în ceea ce priveşte atingerea scopului esenţial al unui guvern – creşterea nivelului de trai – ajungem la singura concluzie de bun-simţ că ele sunt destinate doar susţinerii interesului material al politicienilor şi clientelei lor, prin tocarea permanentă a banilor strânşi din taxe şi impozite. Ultima decizie a Guvernului Ponta întăreşte şi mai mult această idee.
Practic, pentru o paletă largă de contracte, statul nu va mai fi obligat să organizeze licitaţii, ci le va încredinţa direct. La mijloc sunt cel puţin 4 miliarde de euro anual, fonduri asupra cărora contribuabilul nu va mai avea niciun fel de control şi informaţii. Clientela politică va fi singura avantajată, iar porţile corupţiei vor fi larg deschise. Mai multe borduri şi asfaltări de slabă calitate, mai multe modernizări şi amenajări scumpe, mai multe tone de consumabile inutile. Toate acestea sunt posibile de la începutul lunii iulie, pentru că onor Guvernul Ponta, ajutat de Parlament şi de preşedintele Băsescu, a schimbat legislaţia şi a ridicat pragul valoric al achiziţiilor publice directe de la 15.000 de euro la 30.000 de euro şi al plafonului de lucrări de la 50.000 de euro la 100.000 de euro.
|n principiu, recenta modificare legislativă nu ar trebui să presupună nicio suspiciune de corupţie, de favoritism sau de conflict de interese, în condiţiile în care ar exista instituţii de control care să verifice legalitatea contractelor. Vestea şi mai proastă este că noile prevederi elimină şi dreptul Autorităţii pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice de a cere în Justiţie anularea unor contracte de achiziţie. Un efect colateral al legii este şi eliminarea de facto a unui alt filtru important în calea abuzurilor şi fraudelor, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Practic, instituţia nu va mai avea ce să soluţioneze în cazul achiziţiilor făcute de companii de stat sau regii autonome atât timp cât, neexistând o licitaţie, nu vor mai exista nici competitori nemultumiţi.
|n paranteză fie spus, nici licitaţiile nu sunt în România un model de corectitudine şi rigurozitate, de prea multe ori caietele de sarcini fiind întocmite „cu dedicaţie”. |nsă, cel puţin, există o cât de mică posibilitate ca regulile de bună practică să fie respectate.
Dacă în România ar exista o societate civilă puternică şi combativă, poate că lucrurile nu ar fi ajuns aici, în punctul în care corupţia devine incontrolabilă. Comisia Europeană poate că va interveni la un moment dat, cerând amendarea noii legislaţii şi revenirea la vechile prevederi. Poate ne va ameninţa cu procedura de infrigement, dar răul deja făcut îşi va fi produs efectele. „Băieţii deştepţi” nu tergiversează, ei acţionează din secunda „doi”.
Sigur, autorităţile au avut grijă „să împacheteze” noua decizie în eterna justificare privind reducerea birocraţiei şi flexibilizarea procedurilor pentru atragerea fondurilor europene. Lucruri absolut necesare, dar nu în România, unde corupţia este omniprezentă, pe toate palierele şi la toate nivelurile. Până ce mentalităţile nu se vor schimba, societatea românească are nevoie de constrângeri, nu de flexibilizări.
Recent, fostul cancelar al Germaniei, Helmut Schmidt, unul dintre cei mai credibili formatori de opinie la nivel internaţional, spunea că Uniunea Europeană nu a fost gândită pentru statele din Est. Nu neapărat din cauza decalajelor privind nivelul de trai, ci a sistemelor care au permis, odată cu prăbuşirea comunismului, explozia corupţiei. Noua lege din România privind achiziţiile publice îi confirmă în totalitate opiniile.