Vizită-fulger a ministrului Apărării în Garnizoana Buzău (FOTO)

·        Mircea Duşa a participat la ceremonia de plecare în Afganistan a unui batalion special şi la dezvelirea unui monument în memoria eroilor aviatori

          În cursul zilei de vineri, ministrul Apărării, Mircea Duşa, s-a aflat timp de câteva ore la Buzău, pentru a participa la două festivităţi ce au avut loc în garnizoană, ambele cu o mare încărcătură emoţională, dar cu semnificaţii diferite.

Avionul cu care delegaţia Ministerului Apărării a sosit de la Tuzla, acolo unde au fost comemorate victimele celei mai mari catastrofe aviatice din istoria forţelor aeriene, a aterizat în jurul prânzului la Boboc, pentru ca apoi, ministrul şi şeful Statului Major General, generalul-locotenent Ştefan Bănilă, să se deplaseze la sediul unităţii de paraşutişti din Crâng pentru a participa la ceremonia de plecare în Afganistan a unui batalion de operaţii speciale compus din militari de elită din cadrul mai multor categorii de forţe.

De aici, oficialii au mers la Poşta Câlnău, unde au fost comemorate victimele accidentului aviatic de la Tuzla, dar şi cele ale accidentului produs în zonă în data de 5 iulie 2012, când un elicopter al Şcolii de Aviaţie de la Boboc s-a prăbuşit în timpul unui zbor de antrenament. Totodată, cu această ocazie a fost dezvelit şi un monument dedicat memoriei eroilor aviatori buzoieni care au căzut la datorie de-a lungul timpului.

150 de luptători de elită pleacă în Afganistan

          De la jumătatea acestei luni până la începutul lui august, un batalion format din aproximativ 150 de militari de elită din Forţele Terestre, Navale şi Aeriene vor pleca într-o nouă misiune în Afganistan, în cadrul unui batalion întrunit de operaţii speciale. Cei mai mulţi dintre cei care compun batalionul sunt paraşutişti de la unitatea din Buzău, acesta fiind şi motivul pentru care festivitatea de plecare în teatrul de operaţii a avut loc aici.

          Cu feţele vopsite în culori de camuflaj şi ochii ascunşi în spatele unor ochelari de soare- nu doar pentru „a da bine" la paradă, ci pentru că militarii din cadrul forţelor pentru operaţii speciale preferă să se expună cât mai puţin public şi nici nu îşi doresc foarte multă publicitate-, cei aproximativ 150 de paraşutişti, scafandri şi piloţi au aşteptat aliniaţi pe platoul unităţii sosirea ministrului şi a şefului Statului Major General. Erau greu de recunoscut chiar şi de către rudele şi prietenii care veniseră să le fie alături la ceremonie, mai ales că niciunul dintre ei nu avea înscris numele pe uniformă, tot din motive de securitate.

          După ce batalionul a fost trecut în revistă de ministrul Apărării, ceremonia a început cu intonarea imnului, după care a fost efectuat apelul solemn de către comandanţii de pluton, care i-au raportat apoi comandantului batalionului că efectivele sunt complete. A urmat apoi un ceremonial religios, soldaţii primind binecuvântarea unui preot militar, dându-se apoi citire ordinului de plecare în misiune.

          Ministrul Mircea Duşa a rostit o alocuţiune în cadrul căreia a evidenţiat calităţile militarilor care fac parte din forţele speciale, apreciind că aceştia sunt elita trupelor care participă la misiuni în teatrele de operaţii.

          În privinţa misiunilor pe care aceştia le vor îndeplini şi a destinaţiei lor exacte s-a păstrat discreţia, menţionându-se doar că aceştia vor fi dislocaţi în zona Kabul şi se vor ocupa în principal de pregătirea forţelor de securitate afgane în vederea preluării controlului după retragerea trupelor NATO.

          Festivitatea a continuat cu prezentarea unei grupe de militari dotaţi cu echipamente de ultimă generaţie pentru a îndeplini cele mai dificile misiuni în orice condiţii, după care s-a trecut la defilare.

          La final, înainte de a pleca spre Poşta Câlnău, ministrul Apărării a stat de vorbă cu militatii, dând mâna cu fiecare dintre ei şi urându-le succes în misiune.

 

Monument în cinstea eroilor aviatori buzoieni

          Data de 5 iulie reprezintă o zi neagră în istoria aviaţiei militare româneşti, fiind data la care, la interval de doi ani au avut loc două accidente aviatice soldate cu decesul a 16 persoane. Primul din această serie este accidentul aviatic de la Tuzla, unde un avion AN 2 aparţinând Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene de la Boboc s-a prăbuşit în 2010 având 14 militari la bord, dintre care 12 au decedat în urma accidentului. Printre aceştia s-a aflat şi comandantul de la acea vreme al unităţii de la Boboc, comandorul Nicolae Jianu, alături de acesta pierzându-şi viaţa alţi trei ofiţeri şi un maistru militar de la Boboc, împreună cu şapte militari din trupele de elită ale Forţelor Navale.

          La doi ani după aceea, tot pe 5 iulie, un elicopter aparţinând unităţii de aviaţie de la Boboc s-a prăbuşit pe câmp, în timp ce efectua un zbor de antrenament. Aparatul de zbor a luat foc după impactul cu solul, iar toţi cei patru militari aflaţi la bord au decedat.

          La un an de la această tragedie şi la trei ani de la accidentul de la Tuzla, colegii şi familiile aviatorilor căzuţi la datorie i-au comemorat pe aceştia în apropiere de locul în care s-a prăbuşit elicopterul militar, pe raza comunei Poşta Câlnău. În apropiere de crucile înălţate în memoria altor trei aviatori care au pierit într-un accident similar în 2004, a fost ridicat un monument în memoria tuturor aviatorilor militari buzoieni căzuţi la datorie de-a lungul timpului.

          La ceremonia de dezvelire a monumentului a participat vineri şi ministrul Mircea Duşa, care a ţinut să îşi prezinte personal omagiile rudelor îndoliate ale victimelor.

          Şi de acestă dată, a fost însoţit de şeful Statului Major General, la ceremonie participând şi militari din cadrul unităţii de la Boboc, alături de familiile aviatorilor care au murit la Tuzla şi la Poşta Câlnău.

          În memoria acestora a fost oficiată o slujbă de pomenire, după care ministrul apărării a dezvelit monumentul ce va veghea de acum înainte pe marginea DN 2 E 85, urmând a avea înscrise pe frontispiciu numele toturor aviatorilor militari buzoieni căzuţi la datorie.

          După ce s-a dat citire listei destul de lungi a numelor celor căzuţi la datorie, a urmat momentul depunerii de coroane de flori la monument. La final, ministrul Apărării a stat de vorbă cu rudele îndoliate ale victimelor, încercând să le consoleze şi să le asigure de tot sprijinul.

          Întrebat de jurnalişti despre cauzele accidentului de acum un an, dat fiind faptul că până în prezent nu a fost comunicat nimic oficial în acest sens, ministrul a evitat să dea un răspuns clar, spunând că nu intră în atribuţiile sale să dea detalii tehnice şi că există o comisie şi organe abilitate care vor da un răspuns în această privinţă.

{vsig}articole/2013/07/08/vizita{/vsig}