S-a terminat, în sfârşit, săptămâna anuală a patimilor în şcoala românească, altfel spus examenul de Bacalaureat. Până la anul avem, iarăşi, peste 350 de zile libere, în care putem să ignorăm din nou problemele din învăţământ, domeniu despre care reuşim să vorbim serios la fel de sezonier precum vorbim despre bunătate şi generozitate doar la Paşte şi Crăciun. Până atunci, suntem liberi să ne bucurăm de încă un an de ignoranţă, de note pe ochi sau bani frumoşi, de profesori umiliţi, de meditaţii nefiscalizate sau de stresul unor părinţi pe care îi preocupă mai mult de unde o să facă rost de bani pentru şpagă decât să le explice copiilor că, în viaţă, drumul drept este mai scump, mai greu, dar mai sigur.
Cu ce ne-am ales după sezonul Bacalureat 2013? Vestea bună e că tocmai Buzăul a devenit simbolul pentru „se poate şi altfel”. Colegiul Naţional B P Hasdeu, pe care o viaţă întreagă o să mă mândresc că l-am absolvit, este, anul acesta, campionul mediilor de 10 pe linie la Bacalaureat. În timp ce în atâtea alte şcoli din ţară se strângeau bani de „protocol” şi se aranjau examene, la Hasdeu se învăţa carte. Şi în urmă cu 14 ani, când am ieşit eu ultima oară pe poarta liceului, şi acum, când am fost atât de fericită să îl văd pe prima treaptă a podiumului naţional. La Hasdeu, atunci şi acum, se învaţă carte zi de zi, timp de patru ani, aşa cum au explicat copiii cu note maxime că trebuie să faci dacă vrei să te salvezi de mediocritate, de eşec sau de corupţie.
„Zi de zi“, acestea sunt cuvintele cele mai importante pe care le-am auzit rostite zilele acestea şi nu cred ca a fost o întâmplare că aproape toţi elevii de 10 au simţit nevoia să le folosească. În spatele acestor vorbe se ascunde şi vestea bună a performanţei, şi veştile proaste despre degringolada, corupţia şi nepăsarea din învăţământ.
Indiferent dacă au luat Bacalaureatul cu 10 pe linie, cu 6 sau l-au picat, elevii şi părinţii lor trebuie să înţeleagă că acest rezultat s-a construit în fiecare zi din ultimii patru ani.
În fiecare dintre aceste zile au ales: unii învăţătura, alţii nepăsarea, alţii căile ocolite. Acele căi ocolite al căror simbol a devenit directoarea de la acum faimosul Liceu Bolintineanu din Bucureşti, cea care chiar astăzi a recunoscut că a strâns 13.000 de lei de la elevi pentru „o apă, o fructă şi rezolvarea subiectelor de către cineva din Comisie şi destresarea elevilor”. Bani prin care părinţii au crezut că pot plăti primul examen de maturitate al odraslelor, fără să le pese că le deschid drumul în viaţa de cetăţeni cu drepturi depline (inclusiv cu acela de a vota) prin corupţie şi hoţie. Aceiaşi părinţi care, după ce au sărit la bătaie cu poliţiştii, acum se dau de ceasul morţii la televizor din cauza „nedreptăţii” de a fi fost prinşi furându-le viitorul propriilor copii. Mă uit la ei şi nu văd mame şi taţi. Văd hoţi care, zi de zi, au educat alţi hoţi. Care la anul vor vota.
Bacalaureatul nu este un incident, este un indicator. Poate cel mai important semnal pentru ce fel de Românie construim. Una în care „zi de zi” înseamnă muncă sau una în care înseamnă furt. Una în care profesorii predau învăţătură sau una în care sunt maeştri de corupţie. O ţară în care părinţii educă sau una în care mamele şi taţii cresc, cu bună ştiinţă, trişori. Şi, în final, mă gândesc, fără prea mult optimism, câţi dintre noii alegători ai României sunt precum cei din Bolintineanu şi câţi precum hasdeienii de nota 10.
Oana DOBRE este jurnalist, ex-reporter special „Evenimentul Zilei”, şi ex-moderator Realitatea TV