După nouă ani de stat în dezavantaj, PSD a înţeles un singur lucru, chiar dacă e vorba de o înţelegere precară ce pare mereu anulată de profilul său tipic. Acum, are o singură şansă, iar un an şi jumătate poate reprezenta cucerirea definitivă a României sau trecerea în istorie, acolo unde se consemnează mereu la trecut.
Cel mai mare ghinion al pesediştilor, tratat iniţial drept mană cerească, a fost cel al necesităţii coabitării cu preşedintele Băsescu. Într-adevăr, un preşedinte care nu mai poate candida, dar care a dovedit şi dovedeşte în continuare că poate controla orice pârghie importantă a puterii reale. Astfel, mecanismul urii, exploatat la maximum, considerat suficient pentru a anihila odată pentru totdeauna un personaj atât de incomod precum Traian Băsescu, se dovedeşte acum complet inutil. Cu ura nu se pot cuceri, din nefericire pentru PSD, şi acele zone care îi pot asigura nu numai câştigarea unor bătălii, ci exilarea actualului preşedinte departe de orice zonă politică şi de putere.
Fie că este vorba de ţară sau, şi mai important, de sfera externă, actuala guvernare se află în incapacitate. Înţelegerile interne, dar, mai ales, cele internaţionale încheiate de către Traian Băsescu o surclasează şi ele nu vor putea fi depăşite niciodată, atât timp cât nu se oferă, pe lângă credibilitate, şi dovezi palpabile ale puterii. Iar eforturile ei forţate în acest sens arată că se situează pe un teren cu mult prea fragil pentru ceea ce vrea să obţină. Dincolo de orice revizuire a Legii fundamentale, de Regionalizare sau de alegeri europarlamentare, mai rămâne o redută pentru care se fac de ceva vreme pregătiri intense de ambele părţi. Alegerile prezidenţiale, care vor arăta, la finalul anului viitor, cine va deţine cu adevărat puterea în România pentru mulţi ani de atunci încolo. Să nu neglijăm însemnătatea acestei funcţii în stat şi să depăşim informaţiile clasice, oficiale, acolo unde adevărul este dozat constant până la dispariţie.
În paralel, cu un Guvern vădit disfuncţional, că se doreşte sau nu, va fi impusă o remaniere la care, orice ar declara Victor Ponta sau PSD, Traian Băsescu are un cuvânt de spus. Şi nu mă refer, evident, la ceea ce se vede.
Aşadar, mai rămâne un singur amănunt, poate privit de mulţi drept insignifiant sau prematur. Cine va fi următorul preşedinte al României şi, de aici, ce va însemna el pentru întreaga clasă politică românească? Cu siguranţă, vor fi cele mai interesante şi, în acelaşi timp, cele mai importante alegeri din ultimii 25 de ani.
Ar fi hilar ca PSD să creadă că Traian Băsescu nu îşi pregăteşte, pe lângă mai mulţi candidaţi, şi pe acela care, cu adevărat, poate câştiga această funcţie. Şi mai hilar ar fi să se considere că se poate ieşi în faţă cu orice personaj, de la deja suprasaturatul Crin Antonescu şi până la oricare altul ce poate asigura iluzia noului. Dacă ar fi să studiem modelele de până acum, am putea considera că alegerile au fost deja pierdute, dar este, întotdeauna, loc de surprize.
Pe de altă parte, ca să mă refer doar la una din mănuşile aruncate, Traian Băsescu a lansat şi provocarea sub forma unui candidat-femeie. Chiar dacă toată lumea a făcut rapid asocierea cu Elena Udrea sau cu restul femeilor cunoscute din politică, nu aş fi prea sigură că nu există şi o altă femeie ce poate apărea fulminant şi poate da peste cap toate socotelile.
Ar mai rămâne o întrebare. Sunt românii pregătiţi pentru o femeie-preşedinte? Un răspuns pe care nu-l vom putea obţine decât în momentul în care acea femeie îşi va face, poate, intrarea pe scenă. Dacă şi-o va face…
Simona STAN
Este absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, promotor, alături de Marina Ene, al proiectului „Demers pentru Sinceritate”, care s-a adresat candidaţilor la alegerile generale din 9 decembrie 2012, proiect la care a achiesat, prin intermediul cotidianului OPINIA, majoritatea candidaţilor din colegiile electorale din judeţul Buzău.