Răceala ta mi-e rece peste carne
Şi visul tău mi-e vis din altă lume
Iar ducerile n-au cum să se-ntoarne:
Sunt doar vuiri de vaiete postume.
Mă laşi, te las, te duce dară-o vreme
Chiar veşnicii, de-ar fi să se întâmple,
Nimicul se va umple de dileme
Şi cei rămaşi vor fi mai albi la tâmple.
Dar nu ţi-am spus sau poate că ştiai
Că dincolo de mâna cea absentă
Era un tandru glas ce-l auzeai
Sub vuiet de iubire corigentă.
Acum, te las tăcerii cea de piatră
Şi criptei reci ce-n veci îţi va fi casă,
Dar duhul cald ţi-l voi păstra în vatră
Şi-mbrăţişarea ta-mi va fi acasă.
În memoria mamei mele,
Florentina Penes (Puica),
care pe 22 iulie ar fi împlinit 66 de ani