Economia subterană a României se apropie în acest an de 40 de miliarde de euro, ceea ce înseamnă că bugetul pierde sume uriaşe prin neplata taxelor, contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi TVA. Una dintre cele mai mari firme de consultanţă europene, A.T. Kerney, împreună cu Universitatea din Linz (Austria), a dat publicităţii un studiu comprehensiv, din care rezultă că România are una dintre cele mai extinse economii subterane din Europa, reprezentând 28% din produsul intern brut. Pe primul loc se plasează Bulgaria, cu 31% din PIB, dar vecinii noştri din sud înregistrează pierderi la buget, ca valoarea absolută, de numai 13 miliarde de euro.
În creştere continuă
Este adevărat că, odată cu declanşarea crizei financiare, economia subterană din România a scăzut, în valoare, de la 41 de miliarde euro în 2008, până la un minim de 34 miliarde de euro în 2009. Aceasta s-a datorat doar scăderii bruşte a PIB-ului, de la 139,7 miliarde euro la 117,4 miliarde de euro în 2009. Ponderea a rămas însă neschimbată, la aproximativ 29%. Ulterior, evoluţia fraudelor fiscale şi a muncii „la negru” şi-a reluat parcursul liniar:
– 2010 – 36,3 miliarde euro (29,8% din PIB),
– 2011 – 38,9 miliarde euro (29,6% din PIB),
– 2012 – 38,3 miliarde euro (29,1% din PIB),
– 2013 – 39,6 miliarde euro (28,4% din PIB).
Domeniile proprice evaziunii fiscale
Comerţul angro şi retailul, hotelurile, restaurantele şi producţia sunt domeniile în care economia subterană atinge cel mai înalt nivel. Printre factorii care conduc la creşterea economiei nefiscalizate sunt subraportarea veniturilor, mai ales în domeniul construcţiilor, în special când este vorba de subcontractări.
Totodată, munca la negru este un factor determinant în avansul pe care îl are acest fenomen. În plus, micile tranzacţii precum plata unei călătorii cu taxiul, o noapte la un hotel sau o masă rapidă determină creşterea evaziunii fiscale. În fiecare din aceste cazuri, întreprinzătorii mici şi mijlocii, în special, sunt cei predispuşi să plătescă cu cash şi astfel să evite plata taxelor. Conform studiului, „munca la negru” reprezintă aproximativ două treimi din economia subterană şi include salariile pe care fie angajaţii, fie angajatorii, nu le declară la Fisc pentru a evita taxele. Fenomenul este larg răspândit în construcţii, agricultură şi servicii casnice (curăţenie, babysitting, îngrijirea persoanelor în vârstă).
Cealaltă treime provine din subraportarea veniturilor de către firme, pentru a evita povara fiscală. În general, această practică este întâlnită în cazul societăţilor care desfăşoară tranzacţii cu numerar mult, precum magazine mici, baruri, şi taxiuri.
Ce se poate face? Reducerea taxelor şi a birocraţiei
Noile reglementări, controale şi sancţiuni care încearcă să limiteze tenebrele economiei prin forţa legii sunt în general considerate măsuri „negative“, deoarece acestea se referă doar la sancţionarea infractorilor şi mai puţin la motivarea contribuabililor în vederea schimbării comportamentelor.
Cele mai puternice acţiuni întreprinse pentru a reduce economia subterană sunt, de fapt, măsurile indirecte, spun consultanţii de la A.T. Kerney. Aceştia consideră că unul dintre cele mai eficace instrumente este simplificarea şi reducerea nivelului fiscalităţii. În Germania, de exemplu, reforma „mini-locurilor de muncă“ a simplificat birocraţia şi a redus taxele pentru a încuraja lucrătorii cu salarii mai mici, în special pe cei care aveau şi un job de acasă, să intre în economia oficială. În pofida unui oarecare scepticism iniţial, numărul de angajaţilor care şi-au îmbunătăţit veniturile printr-un mini-loc de muncă suplimentar a ajuns la 2,6 milioane persoane în 2012, de trei ori mai mult decât în 2003. Astăzi, 4,8 milioane de persoane (aproape 13% din populaţia Germaniei cu vârste cuprinse între 16 şi 64 de ani) sunt înregistrate numai în calitate de mini-lucrători, ceaa ce însemană că reforma a avut succes.
O altă modalitate de reducere a economiei subterane este experimentată acum în Turcia, ţară care a iniţiat o campanie de formare a conştiinţei plăţii taxelor în toate şcolile generale. Dar astfel de metode necesită timp îndelungat până ce rezultatele devin vizibile, în special în ţările în care economia subterană este caracteristică modului în care se derulează afacerile, conchid consultanţii A.T. Kerney.
Turbulenţele din Europa vor duce cursul de schimb la 4,65 lei/euro
Cursul de schimb va ajunge, la sfârşitul anului, la 4,65 lei/euro şi 3,55 lei/dolar, urmând ca, în următorii ani, să scadă uşor, până la 4,06 lei/euro şi, respectiv, 3,20 lei/dolar în 2017, conform estimărilor Economist Intelligence Unit.
„Ne aşteptăm ca leul să fie în continuare supus turbulenţelor în 2013, date fiind persistenţa în zona euro a nesiguranţei şi incertitudinile cu privire la calendarul de reducere a programului de achiziţionare de obligaţiuni al Federal Rezerve (FED, banca centrală a SUA, n.r.), care ar putea avea un efect negativ de domino asupra pieţelor emergente, cum este şi România, care au nevoie mare de finanţare. Am prognozat o apreciere reală modestă a monedei naţionale în perioada 2013-2017, în linie cu evoluţia productivităţii şi recuperarea economică”, se arată în raport.
Pentru finele lui 2014, Economist Intelligence Unit estimează un curs de 4,36 lei/euro şi 3,38 lei/dolar, pentru 2015 de 4,3 lei/euro şi 3,42 lei/dolar şi pentru 2016 – 4,06 lei/euro şi 3,22 lei/dolar.
Cele mai recente prognoze pentru paritatea leu/euro realizate de analiştii români indică un curs de schimb între 4,4 şi 4,5 lei/euro la finalul anului 2013, dar nici ei nu exclud derapaje prin care moneda europeană să testeze niveluri mai ridicate, de 4,6 lei/euro sau chiar peste, în cazul deteriorării situaţiei pe pieţele externe şi a unei aversiuni extreme faţă de risc antrenată eventual de noi tensiuni politice interne.
Cursul de schimb va rămâne un subiect delicat pentru români, având în vedere că peste 60% din împrumuturile contractate de populaţie şi companii sunt în euro. Trendul de depreciere a monedei naţionale s-a mai temperat în ultima perioadă, cursul fluctuând în jurul nivelului de 4,42-4,44 lei/euro, după ce în 7 iunie paritatea a atins maximul ultimelor şase luni, de 4,5535 lei/euro, sub presiunea vânzărilor de titluri de stat deţinute de străini.
Anul trecut, leul s-a depreciat, în medie, în termeni nominali, cu 4,9% faţă de euro, până la 4,46 lei/euro, şi cu 12,1% faţă de dolarul SUA, până la 3,47 lei/dolar. Deprecierea monedei naţionale în 2012 a fost consecinţa unui mix de factori, precum instabilitatea politică internă, datorată celor trei schimbări de Guvern în prima jumătate a anului, referendumul pentru demiterea preşedintelui şi alegerile parlamentare din partea a doua a anului. Aversiunea faţă de risc a pieţelor emergente, datorată crizei datoriei suverane greceşti şi europene, dar şi deteriorării perspectivelor economice în zona euro, şi-a lăsat, de asemenea, amprenta asupra leului.